Val de scumpiri înaintea Paştelui. Preţul cărnii de miel s-a dublat faţă de anul trecut

Cu trei săptămâni înaintea Paştelui crescătorii de oi solicită în jur de 11 - 15 lei pe kilogramul de miel în viu, de la 8 lei anul trecut, din cauza ofertei limitate, dar foarte mulţi mizează pe export şi ţin animalele pentru vară sau toamnă, relatează portalul Agrointeligenţa – agrointel.ro.
Alina Costache
15 mart. 2018, 14:03
Val de scumpiri înaintea Paştelui. Preţul cărnii de miel s-a dublat faţă de anul trecut

În Botoşani, kilogramul de carne se vinde cu 11 lei. Ionică Nechifor, cel mai cunoscut crescător de ovine din rasa Karakul din judeţ, spune că în acest an mieii ajunşi la greutatea optimă pentru vânzare sunt foarte puţini, ceea ce justifică preţurile care ajung şi la 15 lei pe kilogram, aproape dublu faţă de cele din 2017. Însă în Botoşani, conform site-urile de vânzările online, preţurile nu depăşesc încă 11 lei pe kilogram. „Preţurile de acum nu putem să le luăm ca şi preţuri de referinţă. Ele sunt încă mult înaintea sărbătorilor Pascale. Mieii sunt foarte puţini. În zona noastră, de exemplu, pentru această perioadă, având în vedere că Paştele este mai devreme, fătările sunt undeva în luna martie, mieii nu sunt atât de mari. De aia probabil şi preţurile un pic mai ridicate. Greutatea ideală pentru un miel de Paşte trebuie să fie între 9-11 kg în carcasă, asta ar însemna să aibă 22-23 kg în viu”, a explicat Ionică Nechifor pentru Agrointeligenţa.

Oierul, care ocupă şi funcţia de director interimar al Staţiunii pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi din judeţul Botoşani, spune că mieii din exploataţia proprie vor pleca în 2018 la export. „Sunt în negociere cu o firmă din Israel care îşi doreşte foarte mult să încheie contracte cu fermierii după perioada de Paşti, iar ei oferă un preţ destul de rezonabil, zic eu, doar pentru masculi, că aşa sunt regulile la ei. Oferă un preţ destul de bun în comparaţie cu ce se vehiculează la ora actuală pe piaţă”, a spus oierul. Ionică Nechifor spune că din informaţiile pe care le are ciobanii care au exploataţii mai mari au intrat deja în negocieri cu marile magazine astfel încât carnea de miel va fi găsită şi în supermarketuri în perioada Pascală. „Am înţeles că au fost deja câteva discuţii cu supermarketuri, deja în teritoriu au fost câteva discuţii cu fermierii mai mari, în zona Ardealului, Banat, unde au intrat în relaţii directe pentru a putea valorifica în supermarketuri aceşti miei, chiar acum, în perioada de Paşte. Se fac negocieri la preţuri acum. Chiar am avut o discuţie cu domnul ministru, Petre Daea, şi a întrebat în ce stadiu ne aflăm cu discuţiile şi negocierile cu supermarketurile. Sunt discuţii directe pentru fiecare judeţ. La mine, la Botoşani, încă nu au fost discuţii. La noi mieii care sunt cu destinaţie carne cumva abia acoperă cerinţa de pe piaţa judeţeanşă”, a punctat oierul botoşănean.

În Hunedoara, preţurile variază între 12 şi 14 lei pe kilogram în viu. „Preţul mieilor noi ne dorim să fie minim 22-25 lei carcasa şi viu între 11-13 lei. Ne-am dori, dar depinde totul de forţa de cumpărare a românilor. Acesta ar fi un preţ corect, nu un preţ mare, ci un preţ corect ca fermierul să-şi recupereze cheltuielile de peste an cu animalele. Am avut fătări timpurii şi sunt miei, marfă este pe piaţă. Chiar am discutat şi cu colegii de prin ţară, am avut şi ieri întâlnire la Minister şi sunt miei. Nu se pune problema. Dar totul e de preţ. Sperăm să fie un preţ cât de cât corect ca fermierul să poată să îşi recupereze cheltuielile şi să îşi continue activitatea”, a declarat pentru agrointel.ro Dumitru Andreşoi, fermier din Hunedoara. Mărimea exploataţiei pe care o are îi dă posibilitatea să aibă un cuvânt de spus şi în negocierile pentru export, astfel că păstrează mieii pentru pieţele externe. „Pe piaţa europeană într-adevăr animalele de carne au un plus de valoare la preţ, pe piaţa europeană, unde se sacrifică carcasele, dar în general românul preferă orice carne. Dobrogea mănâncă mai mult Merinos, Moldova mai mult Karakul, restul ţării Ţurcană. Ţinând cont că şi Paştele este foarte timpuriu, o să avem alte preţuri, pentru că mieii sunt miei buni, dar una e să fie Paştele pe 15 mai, alta să fie în 8 aprilie, e o lună şi ceva mai repede. Noi nu vindem, îi lăsăm să mai crească iar în lunile iulie-august înţărcăm şi îi băgăm pe îngrăşat, sperăm spre ţările arabe să vindem în toamnă. De Paşti nu vindem, niciodată nu am vândut, pentru că avem efective mari şi nu mulgem, dar sunt colegii din asociaţie care vând, vin şi îşi procură crotalii. Acum stau la coadă săracii, să îşi identifice mieii să poată ieşi cu ei la vânzare pe piaţă. Noi sperăm să putem să exportăm în toamnă. Niciodată nu ne-au rămas animale, tineretul a plecat tot spre export”, a declarat Dumitru Andreşoi.

Nicolae Cioranu, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis, spune că mieii nu au avut timp să se facă pentru greutatea optimă pe care o cere piaţa, dar o parte dintre ei din exploataţiile care au avut fătări mai timpurii animalele au ajuns la kilogramele potrivite. În privinţa preţului, oierul din Arad arată că este încă devreme deoarece nu ştie „ce oferă piaţa”. „Nu putem vorbi de preţuri acum, putem doar povesti până în perioada pascală. Dacă dăm nişte preţuri acum, le dăm total eronate, pentru că nu îşi spun cuvântul cererea şi oferta. Deci dacă mai stăm un pic, măcar o săptămână, ca să nu povestim, să nu fim pe lângă subiect, că nu ştim ce oferă piaţa”, a declarat Nicolae Cioranu.

Oierul subliniază că piaţa mieilor nu este atât de favorabilă pentru că sunt ciobani care au rămas cu miei din 2017 nevânduţi şi nu şi-au găsit nici acum cumpărători. Doar exportul îi mai salvează pe ciobanii care sunt suficient de norocoşi să găsească clienţi. „Din mieii rămaşi într-adevăr o parte pleacă la export, o piaţă pleacă în pieţe, nu în supermarketuri, că fermierii încă nu au acces la vânzările din supermarket. Mieii care rămân îi creştem mari şi ne rugăm de careva să ni-i cumpere. Exact cum suntem acum, că în România cred că sunt peste 100.000 de miei depăşiţi de cantitatea optimă a pieţei, miei din 2017, care au ajuns la greutatea de 70 kg şi nu avem cui să-i vindem. Neavând cui să-i vindem, preţul e dezastruos la ei. Îi dăm la abator, dar nu avem cui. Nu contează cui vindem, realitatea este că nu avem cui vinde. În România, de câţiva ani, oferta a depăşit cererea”, a conchis crescătorul.

Andreea Ioana Pop este o tânără din Cluj care a înfiinţat în anul 2012 cu fonduri europene o fermă de oi din rasele Dorper şi Ţurcană. Acum vinde metişi iar în timp a reuşit să îşi formeze clienţi fideli. „Anul acesta sper ca preţul să mai crească puţin deşi veştile nu sunt prea bune. Noi avem noroc că fătările de anul acesta au fost majoritatea prin decembrie-ianuarie, mieii sunt destul de mari, având în vedere că sunt metişi rezultaţi prin încrucişarea raselor de Ţurcană cu Dorper. Calitatea cărnii a crescut foarte mult şi cred că o să-i vindem după Paşti direct la un abator specializat care exportă carnea de metis, având o calitate superioară”, a explicat tânăra crescătoare. Ea spune că rasele de carne nu sunt susţinute în România iar în cazul metişilor pe care îi creşte nu există nicio subvenţie alocată de la Ministerul Agriculturii. „Subvenţiile mari se dau doar ovinelor de lapte, iar rasa de carne nu prea contează. Aşa că ne descurcăm cum putem”, spune Andreea Ioana Pop.

Conform site-urilor de vânzări, pentru mieii Dorper se cere chiar şi 15 lei pe kilogram în viu.

Un crescător de oi din Timiş are deja rezervaţi peste 500 de miei care vor fi sacrificaţi în următoarele săptămâni. Cei mai mulţi vor pleca însă în ţările arabe şi nu pe piaţa internă. „Se vinde şi la români, numai că atunci în vinerea Paştelui, mai târziu. Omul îl ia proaspăt, nu îl baga în congelator”, a explicat Dumitru Bodea, crescător de oi. Conform site-urilor de specialitate, în judeţul Timiş ciobanii cer 13 lei pe kilogramul de carne în viu dar sunt unii ciobani care se mulţumesc şi cu 10 lei pe kilogram.

În judeţul Alba, crescătorul Ioan Moga a mizat pe încrucişarea rasei Suffolk cu Ţigaia românească. Carnea este mai dulce şi nu conţine grăsime. „Este o rasă de carne în primul rând prin faptul că are spatele mai lat, pulpele sunt mai mari şi are un spor de creştere cu mult mare faţă de Ţurcană. Acum mielul are cam 20 de kilograme, la Paşti va avea 30″, se laudă Ioan Moga. Cei care îşi rezervă un miel de pe acum vor da în jur de 20 de lei pe kilogram, la carcasă. Dacă la mielul autohton se pierde prin sacrificare în jur de 50 la sută, la metisul de carne pierderea este de 30%.

Oierii s-au aliat şi pe Facebook, relatează Agrointeligenţa. În prezent grupurile destinate fermierilor sunt pline de anunţuri ale intermediarilor. Oierii au declarat război acestor cumpărători, care oferă chiar şi 8 lei pe kilogram, urmând ca ei să ceară dublu. „Salut ciobănaşi. Nu daţi mieii pe nimic ca să nu rămâneţi cu ei , nu vă fie frică. Haideţi să ţinem toţi la preţ să nu mai profite samsarii de pe urma noastră. Ştiţi foarte bine câtă muncă şi chin este cu oile, aşa că haideţi să ne dăm mână cu mână şi să ţinem toţi unul cu altul că doar aşa putem lua un preţ mai binişor”, îi îndeamnă Ioan Suciu pe crescătorii care fac parte din Grupul Ciobanilor Adevăraţi de pe Facebook. Lucian Caltun, un alt crescător de pe grup anunţă că preţul pe care îl cere pentru cei 700 de miei pe care îi are de vânzare este de 16-17 lei/kg , cu o greutate medie 20 kg.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii