Primul accident a avut loc în jurul orei 7.00. Un autoturism nu s-a asigurat la intrarea pe autostradă şi a fost acroşat de un TIR şi târât 50 de metri. În maşină se afla o familie cu un copil de un an, dar nimeni nu a păţit nimic.
La nici 10 minute, la o distanţă de 200 de metri, un autoturism care staţiona neregulamentar pe marginea drumului a fost lovit din spate de o altă maşină. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, dar şi o ambulanţă.