Poliţistul din Vaslui care a împuşcat mortal un bărbat după ce arma i s-a descărcat accidental, cercetat pentru ucidere din culpă

Poliţistul vasluian care a împuşcat mortal un bărbat, în timpul unei misiuni, va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Romania TV
16 mart. 2018, 11:06
Poliţistul din Vaslui care a împuşcat mortal un bărbat după ce arma i s-a descărcat accidental, cercetat pentru ucidere din culpă

Agentul Mihai Vizitiu, din cadrul Biroului Rutier Vaslui, a fost pus la dispoziţie vineri, iar anchetatorii au susţinut iniţial că acesta este cercetat penal pentru omor, dar, la doar câteva ore, încadrarea juridică a fost schimbată în ucidere din culpă.

„Astăzi (vineri – n.r.) am primit raportul de necropsie, iar concluziile acestui act arată poziţia agentului în momentul incidentului, fapt care ne-a determinat să schimbăm încadrarea juridică din omor, în ucidere din culpă”, a declarat Sorin Armeanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Tânărul de 27 de ani era urmărit de poliţiştii de la Rutieră, care aveau informaţiii că acesta conduce un autoturism, deşi avea permisul suspendat, fiind cercetat în mai multe dosare pentru încălcarea legislaţiei rutiere. Arma poliţistului s-ar fi descărcat în timp ce îl imobiliza pe Adrian Munteanu, iar victima a murit la scurt timp.

Tânărul împuşcat în cap din greşeală de un poliţist din Vaslui este nepotul unui subcomisar

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât costă să urci și să cobori cu telecabina din Bușteni la Babele. Mai ieftină e o noapte de cazare la munte: ”Se acceptă și plata cu credit?”
Capital.ro
S-a dat ordinul de la UE. A intrat în vigoare obligatoriu și în România. S-a pus limită
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
REGULĂ NOUĂ în aeroporturi! Intră în vigoare în câteva zile
Adevarul
„Ilegalii“, cei mai îndrăzneți spioni ai Rusiei și misiunea lor de un secol de a infiltra Occidentul
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Erori în deciziile de recalculare. Începe calvarul pensionarilor
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Gică Hagi, bunic?! Soția lui Ianis dă semne că așteaptă barza
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Câte grame de aur conține, de fapt, o medalie de aur de la JO 2024! Elementul care i-ar putea ridica valoarea, în timp, este o bucată din Turnul Eiffel
Capital.ro
Cutremur pentru Elena Udrea. Motivul real al condamnării: Credeau că...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Liderul Hamas Ismail Haniyeh asasinat la Teheran de agenți recrutați de Mossad
MediaFlux
AFARĂ din SCHENGEN! Uniunea Europeană e pe cale să ia o decizie istorică
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!