Educatoarea care şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani, transferată la Jilava pentru expertiza psihologică

Educatoarea care şi-a ucis fetiţa de numai patru ani va fi supusă unei expertize prsihiatrice. În câteva zile, femeia va fi transferată din arestul IPJ Timiș la Spitalul Penitenciar Jilava pentru ca legiștii de la IML "Mina Minovici" să o examineze. Criminala a fost arestată pentru 30 de zile sub acuzația de omor asupra unui membru de familie.
Alina Costache
16 mart. 2018, 14:39
Educatoarea care şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani, transferată la Jilava pentru expertiza psihologică

Peste doar câteva zile, Oana Neț, educatoarea din Timișoara care şi-a ucis propria copilă, va fi adusă la București, la Penitenciarul Jilava. Motivul transferului din arestul IPJ Timiș în spitalul-pușcărie este expertiza psihiatrică la care va fi supusă de medicii legiști de la IML „Mina Minovici”.

„Procedura de expertizare psihiatrică a fost demarată deja. Procurorul de caz a dispus prin ordonanță efectuarea expertizei, dar rămâne ca responsabilii de la arestul IPJ Timiș să stabilească ziua în care aceasta va putea fi transferată la Spitalul Penitenciar Jilava. Cel mai probabil, în câteva zile, la începutul săptămânii viitoare, ea va ajunge la Jilava, pentru că cei aflați în arest au prioritate la aceste examinări. Medicii legiști vor începe apoi procedurile medicale prin care urmează să se stabilească dacă educatoarea a avut sau nu discernământ când și-a omorât copilul”, au explicat surse judiciare, potrivit Libertatea.

Educatoarea și-a înecat fetița, i-a tăiat venele și apoi a încercat să se sinucidă cu o substanță toxică. După trei ore a sunat la 112, apoi s-a încuiat în casă, iar poliţişti au fost nevoiţi să forţeze uşa pentru a intra.

Citeşte şi Crimă şocantă în Timişoara. O mamă şi-a ucis fetiţa în vârstă de numai patru ani

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Câţi ani trebuie să trăiască un român, de fapt, după pensionare. Doar așa își va recupera toţi banii daţi statului la contribuţii
Capital.ro
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Șoferii trebuie să știe! Apare un nou indicator rutier în România
Adevarul
Cum arăta cu adevărat voievodul Ștefan cel Mare. Potretele cunoscute nu au nicio legătură cu realitatea istorică
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Cel mai spectaculos tunel feroviar din România. Nici în filme nu ați văzut așa ceva
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Cancan.ro
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut plângere penală”
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Ciolacu și Burduja, fruntași în topul vizibilității guvernamentale pe luna mai
MediaFlux
BLOCAJ privind RECALCULAREA PENSIILOR! LOVITURĂ pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?