Armata rusă se robotizează

Producția în serie a roboților de luptă pentru dotarea forțelor armate ruse poate începe chiar în acest an, a declarat Ministrul Apărării, Generalul Serghei Shoigu.   
Filip Stan
16 mart. 2018, 16:22
Armata rusă se robotizează

Anunţul a fost făcut în cadrul forumului „Rusia – țara tuturor posibilităților”. În acest context, soldaţii, prin rolul lor pe câmpul de luptă, s-ar putea schimba

La întrebarea unuia dintre participanții la forum dacă este posibil ca rolul soldatului să se schimbe în viitorul apropiat, iar operațiunile de luptă ar fi efectuate prin intermediul unor aparate controlate de la distanță, iar  rolul oamenilor să se reducă la funcția de operare și coordonare, Ministrul Apărării a ţinut să precizeze că deja se implementează acestă politică.

Acum câțiva ani, armata rusă avea doar 160 de vehicule aeriene fără pilot, în timp ce astăzi, trupele ruse  folosesc aproape 1.800 de drone.

Rusia a făcut cu succes proiectul de dezvoltare a unor vehicule robotizate pentru dezafectarea zonelor de  minele terestre, a declarat domnul Shoigu. „În prezent, astfel de roboți sunt deja produși în serie. Proiectele noastre nu iau pauză nici măcar o singură zi, nici măcar o singură oră”, a subliniat Ministrul rus al Apărării.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia basarabeană! Declarațiile făcute de rudele presupusului criminal
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Poliția britanică avertizează asupra influenței negative a lui Andrew Tate asupra tinerilor băieți
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!