Cele trei femei din viaţa lui Obama. Care dintre ele l-a determinat să îl ucidă pe Bin Laden

Cel mai căutat om din lume, teroristul saudit Osama bin Laden, acuzat că a pus la cale atentatele antiamericane din 11 septembrie 2001, ar fi trăit poate şi acum, în vreo ascunzătoare, dacă n-ar fi intervenit secretarul de stat Hillary Clinton, dezvăluie Rich Miniter în noua sa carte, intitulată "Leading from Behind: The Reluctant President and The Advisors Who Decide for Him" (Condus din umbră: Preşedintele indecis şi consilierii care decid pentru el, în traducere aproximativă, n.r.), care a fost publicată luni.
Romania TV
20 aug. 2012, 18:28
Cele trei femei din viaţa lui Obama. Care dintre ele l-a determinat să îl ucidă pe Bin Laden

Jurnalistul Rich Miniter spulberă în noua lui carte mitul potrivit căruia preşedintele Barack Obama ar fi fost cel care ar fi hotărât aupra acelei misiuni secrete executată de un comando al trupelor de elită, Navy SEAL, ale armatei americane.

În urma acelei misiuni din mai, 2011, Osama bin Laden, care se ascundea cu cea mai mare parte din familia lui într-un complex de locuinţe din Pakistan, în Abbotabad, a fost lichidat de comandoul american. Miniter, fost jurnalist la „Wall Street Journal”, „Washington Times” şi „Sunday Times” din Londra, citează surse din Joint Special Operation Command, care au dorit să îşi păstreze anonimatul şi care au dezvăluit că Obama a anulat trei operaţiuni secrete de lichidare a teroristului, în ianuarie, februarie şi martie 2011.

Un preşedinte sub „papucul” a trei doamne

A fost nevoie de intervenţia promptă a lui Hillary Clinton, fosta „Primă Doamnă” a SUA, care a devenit ulterior, în Admnistraţia Obama, şefa diplomaţiei americane. Miniter o descrie pe Clinton ca fiind „principala forţă care s-a aflat în spatele misiunii” de lichidare a lui Bin Laden, scrie Daily Mail.

Jurnalistul mai dezvăluie că Obama este puternic influenţat de trei femei: Hillary Clinton, Valerie Jarrett, consilierul lui principal, şi Michelle, soţia lui. Dar Jarret se pare că a fost cea care l-a determinat să renunţe la cele trei misiuni ucigaşe, dar Clinton, care s-a aliat cu Leon Panetta – pe atunci directorul CIA, iar acum este şeful Pentagonului – şi cu David Patraeus – care conducea forţele NATO în Afganistan, iar acum conduce CIA -, l-au convins pe preşedintele american că teroristul trebuie lichidat, şi nu adus în faţa justiţiei, ca să răspundă pentru crimele sale.

Jarett se temea de eşecul unei misiuni de lichidare a teroristului saudit, care ar fi şifonat imaginea preşedintelui, mai ales că se apropia perioada pentru campania electorală. Consilierul prezidenţial se temea deopotrivă şi dacă operaţiunea ar fi avut succes.

Când a auzit că Jarett întârzie o hotărâre fermă a lui Obama în privinţa lui Bin Laden, Hillary a luat foc. A criticat-o în particular pe Jarett, mai ales pentru că obişnuia de fiecare dată când preşedintele avea de luat o hotărâre importantă şi chiar puţin riscantă să invoce „greşelilele serviciilor secrete” din perioada preşedinţiei lui George W. Bush. Hillary Clinton a tranşat imediat problema. „Nu trebuie să punem pe umerii rivalilor noştri politici greşelile serviciilor secrete din perioada noastră”, a spus Hillary şi a trecut la acţiune împreună cu aliaţii săi.

Aşa s-a luat hotărârea privind misiunea de lichidare a teroristului, care s-a dovedit a fi un succes. Uciderea celui mai căutat terorist din lume se află în centrul campaniei prezidenţiale a lui Obama şi ar putea fi invocată din nou de către oamenii lui cu ocazia comemorării atacurilor teroriste din 11 septembrie 2011, de la New York şi Washington.

Miniter a mai scris că, dacă nu era Hillary Clinton, Obama ar fi ratat şi a patra ocazie de a-l elimina pe Bin Laden. A avut „al patrulea moment de ezitare”, chiar în ziua când trebuia să decidă asupra sorţii lui Bin Laden,  dezvăluie Miniter.

Chiar dacă au fost rivali până la un punct în campania prezidenţială, Hillary Clinton i-a câştigat ulterior încrederea lui Obama, când a devenit preşedinte şi a numit-o în administraţia lui. Obama „ştia că ea are dreptate”. Casa Albă a spus, după ce misiunea se încheiase cu succes, că prognoza de vreme nefavorabilă ar fi fost motivul pentru care Obama ar fi vrut să întârzie şi cea de-a patra decizie de lichidare a teroristului, însă Miniter scrie că el obţinuse rapoartele de stare a vremii de la Centrul Meteorologic al US Air Force Combat, care stabileau că erau „condiţii ideale” pentru misiunea SEAL.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu