Acord de principiu între UE şi Marea Britanie privind tranziţia post-Brexit UPDATE

Diplomaţi care reprezintă statele membre ale UE la negocieri privind Brexit-ul au fost convocaţi într-o reuniune de urgenţă, luni, de către negociatori UE, au anunţat diplomaţi şi oficiali, în contextul apariţiei unor speculaţii despre încheierea unui acord interimar înaintea unui summit care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, relatează Reuters.
Iulian Tudor
19 mart. 2018, 10:34
Acord de principiu între UE şi Marea Britanie privind tranziţia post-Brexit UPDATE

UPDATE: Perioada de tranziţie va începe pe 29 martie 2019 şi are ca scop asigurarea unei ieşiri fără probleme a britanicilor din UE pentru a putea exista o o relaţie viitoare bună.

UPDATE: Michel Barnier, negociatorul-şef la UE, a declarat după întâlnirea cu secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, că cele două părţi au căzut de acord în privinţa perioadei de tranziţie, vorbind despre un „pas decisiv”.

UPDATE: Barnier a precizat că s-a ajuns la un acord în privinţa drepturilor cetăţenilor UE din Marea Britanie, dar şi ale britanicilor în UE, iar atât Marea Britanie, cât şi Uniunea Europeană speră ca termenii unui acord privind perioada de tranziţie să fie aprobaţi la un summit al UE din această săptămână.

Perioada de tranziţie va începe pe 29 martie 2019 şi are ca scop asigurarea unei ieşiri fără probleme a britanicilor din UE pentru a putea exista o o relaţie viitoare bună.

Printre problemele discutate de cele două părţi până acum privind perioada de tranziţie se numără şi drepturile emigranţilor, rolul Curţii Europene de Justiţie în Regatul Unit, contingentul tarifar pentru pescuit, dacă Marea Britanie poate negocia viitoarele relaţii de schimb cu ţările din afara blocului european dar şi graniţa cu Irlanda de Nord şi situaţia Gibraltarului.

Un alt diplomat a minimalizat unele informaţii potrivit cărora progresele importante obţinute în negocierile cu Marea Britanie la sfârşitul săptămânii trecute au ajuns în punctul în care Londra poate încheia un acord de tranziţie după Brexit.

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, se va întâlni cu negociatorul şef al UE Michel Barnier, la Bruxelles, puţin după ora locală 11:00 (10:00 GMT), în contextul în care cele două părţi încearcă să ajungă la un acord interimar înaintea summitului care va avea loc joi, informează Agerpres.

Negociatorii se vor reuni înainte de întrevederea dintre Davis şi Barnier.

Oficiali şi diplomaţi UE au afirmat că discuţii intense care au avut loc la sfârşitul săptămânii având ca obiectiv, între altele, soluţionarea unor diferende serioase privind graniţa irlandeză, au înregistrat progrese semnificative.

O importantă sursă a UE implicată în negocieri a afirmat de asemenea că discuţiile despre acord sunt intense. Purtători de cuvânt ai lui Barnier şi ai guvernului britanic au refuzat să facă declaraţii oficiale pe această temă.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Veste mare pentru fanii Star Wars. Un nou sezon, în curând
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care intră alocațiile elevilor în luna martie 2025: Banii sunt virați direct pe card
Cancan.ro
ZODIA care primește o sumă importantă de bani până pe 28 februarie 2025, potrivit astrologului Cristina Demetrescu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
FCSB sub atac cibernetic DDoS, în timp ce lansează bilete pentru meciul cu Olympique Lyon
MediaFlux
ANAF a intrat pe FIR! Românii cu MAȘINI SCUMPE, vizați direct
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar