Andrei Gheorghe a fost găsit mort în baia locuinței sale, îmbrăcat în boxeri și tricou. Acesta era decedat de mai multe ore, potrivit primelor cercetări. Copiii acestuia au fost cei care l-au identificat. Aceștia au spus că fostul realizator nu suferea de nicio afecțiune.
Din primele cercetări se pare că Andrei Gheorghe a suferit un stop cardiorespirator. Decesul a survenit în dimineața zilei de 19 martie. El a fost găsit decedat în jurul orei 23.
Omul de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit din cauza unui stop cardio-respirator, au constatat legiştii prezenţi luni seară la locuinţa acestuia, conform unor surse judiciare.
Raed Arafat a declarat, pentru Libertatea, că la locuința lui Andrei Gheorghe a mers un echipaj SMURD, dar acesta a fost găsit decedat.
În jurul orei 22.30, la Dispeceratul Ilfov s-a primit un apel de la îngrijitorul lui Andrei Gheorghe. Acesta a precizat că l-a găsit pe fostul realizator fără suflare, în mansarda vilei sale din Voluntari. Imediat, la fața locului, s-au deplasat polițiștii și criminaliștii.
Din primele cercetări, se pare că în momentul decesului Andrei Gheorghe era singur în locuință. Autoritățile au precizat că ușa locuinței nu a fost forțată, iar pe trupul acestuia nu erau semne de violență. Andrei Gheorghe a fost un prezentator și realizator de radio și televiziune din România.
Andrei Gheorghe, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit, luni seară, decedat la locuinţa sa din Pipera.
La ora 22:15, un apel la 112 anunţa că o persoană este decedată la locuinţa sa din Voluntari.
Poliţia va deschide în acest caz un dosar de moarte suspectă
Andrei Gheorghe era născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia.