Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a fost eliberat din arest

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost eliberat miercuri după 26 de ore de arest în cadrul anchetei privind finanţarea de către Libia a campaniei sale electorale din 2007.
Romania TV
21 mart. 2018, 19:51
Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a fost eliberat din arest

„Arestul lui Nicolas Sarkozy a luat sfârşit”, a declarat una din cele două surse apropiate de dosar consultate de agenţia citată, fără a preciza eventualele evoluţii judiciare decise de magistraţi, informează AFP.

Fostul şef al statului ar putea fi eliberat, prezentat unui judecător în vederea unei eventuale inculpări sau convocat din nou la audieri, arată France Presse.

Audiat în stare de libertate în acelaşi dosar, Brice Hortefeux, apropiat al lui Sarkozy şi titular al mai multor portofoliu ministru în timpul mandatului prezidenţial din 2007-2012, a declarat că nu a existat nicio finanţare din Libia sau de oriunde din străinătate pentru campania electorală, afirmă avocatul acestuia, potrivit Agerpres

Citeşte şi Nicolas Sarkozy, a doua zi de audieri după reţinerea lui în cazul finanţărilor libiene a campaniei prezidenţiale din 2007

Ancheta magistraţilor din domeniul financiar durează de aproape cinci ani. În mai 2012, site-ul Mediapart a publicat un document atribuit fostului şef al serviciilor de informaţii libian Moussa Koussa, care se referea la o finanţare de aproximativ 50 de milioane de euro, în schimbul sprijinului Parisului pentru încetarea izolării diplomatice a Libiei. Sarkozy a negat toate acuzaţiile.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Creatura care și-a făcut apariția în România. Experții spun că ajunge numai accidental în țara noastră, de obicei evadată din grădini zoologice
Capital.ro
Marele actor s-a stins. Toată lumea e în lacrimi: A plecat să danseze printre stele
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Doctoriţa ucisă la Brăila, înmormântată la Chişinău. Fratele ei este un jurist notoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
VACANȚA PE LITORAL TRANSFORMATĂ ÎN COȘMAR: TURIȘTI PĂCĂLIȚI CU OFERTE FALSE DE CAZARE
MediaFlux
Răsturnare de situație privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump! Ce a făcut Thomas Matthew Crooks cu 48 de ore înainte
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'