Oficial CE: Toate deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate

Linia politică pe care Comisia Europeană a avut-o de la începutul actualei situaţii politice din România a fost de a solicita respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, indiferent care ar fi acestea, a declarat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei de la Bruxelles.
Romania TV
21 aug. 2012, 12:07
Oficial CE: Toate deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate

„Dacă se confirmă ştirea despre această decizie (decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie – n.r.), aş vrea să vă amintesc ceea ce preşedintele Barroso a spus în ultima scrisoare către premierul Victor Ponta în urmă cu 11 zile, cerând Guvernului şi tuturor forţelor politice să respecte deciziile Curţii Constituţionale, indiferent care ar fi acestea şi că aşteptăm acest lucru, în virtutea respectării statului de drept, în toate ţările UE. Deci, aceasta este linia politică pe care am urmat-o de la începutul acestei situaţii politice din România şi e de aşteptat ca aceasta să fie linia în continuare”, a declarat Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în briefingul de presă zilnic de la Bruxelles, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist.

CCR: Referendumul a fost INVALIDAT. Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni

El a mai precizat că văzuse ştirea despre decizia CC înainte cu câteva minute de începerea conferinţei de presă şi că o reacţie mai detaliată din partea Comisiei Europene cu privire la acest subiect va fi transmisă mai târziu în cursul acestei zile.

Crin Antonescu: NU MĂ RETRAG din viaţa politică. Traian Băsescu nu mai e preşedinte legitim

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.

De ce a invalidat Curtea Constituţională referendumul din 29 iulie

Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.

Potrivit articolului 45 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.

Conform articolului 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Potrivit articolului 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilira obiectului şi a datei referendumului din 29 iulie, „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.

Curtea Constituţională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifică Legea referendumului astfel încât preşedintele să fie demis cu majoritatea celor care votează la referendum este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Documentul care le făcea viața grea românilor. Totul se schimbă din 2025
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Elena Lasconi cere demisia președintelui Klaus Iohannis în urma întâlnirii de la Cotroceni
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina