Un asistent român din Italia droga şi apoi viola femei bolnave. El a fost condamnat la 12 ani de închisoare

Asistentul român își droga și viola femeile bolnave din spitalul în care lucra a fost condamnat la 12 ani de închisoare.
Filip Stan
24 mart. 2018, 11:03
Un asistent român din Italia droga şi apoi viola femei bolnave. El a fost condamnat la 12 ani de închisoare

În instanță, Emil Cristian Corneanu, în vârstă de 42 de ani, căsătorit și tată, care lucra la un spital din Padova, și-a cerut scuze pentru ororile pe care le-a comis și a cerut ajutor. El a primit o pedeapsă de 12 ani şi 20 de zile pentru faptele lui, plus o compensaţie financiară de 3.882 de euro.
 De asemenea, va trebui să compenseze spitalul cu 3.882 de euro, în timp ce victimele lui cder cadrul unui proces civil, potrivit Il Gazzettino.

Românul este acuzat și a fost condamnat pentru violență sexuală împotriva a șase pacienți din departamentul de Neurologie, iar al șaptelea pacient, pentru că a fost narcotizat.

După 7 luni, trei femeie internate la secția la care lucra asistentul au depus plângeri spunând că au fost agresate sexual, scrie presa italiană.

Două dintre cele trei sunt italience din Padova, de 20 și 30 de ani, iar a treia este o româncă de 30 de ani. Acestea au fost paciente în cadrul Departamentului de Neurologie şi au dezvăluit că au fost  mângâiate și pipăite de bărbat, dar acesta nu ar fi reușit să consume un raport sexual complet cu ele.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Subprefectul de Călărași, în imagini greu de privit. Deputatul social democrat a demisionat. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Românii ar putea călători fără vize în SUA, începând de anul viitor! Ce presupune campania „Calificăm România”, lansată de Guvern
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Jens Stoltenberg subliniază importanța sprijinului SUA pentru Ucraina în cadrul NATO
MediaFlux
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! Schimbări majore de PLAN
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'