Antonescu a arătat că declaraţia sa privind şansele infime de validare a referendumului s-a bazat pe coroborarea unor date şi articole de lege, hotărâri ale Curţii Constituţionale şi a unor cifre.
El a spus că a pornit de la premisa „raţionalităţii şi corectitudinii” deciziei pe care judecătorii Curţii Constituţionale, indiferent de originea lor la numirea în funcţie, o pot lua.
„Evident că, în sensul acesta, am fost surprins de decizia Curţii, sunt dezamăgit, sunt frustrat, ca atâţia şi atâţia oameni din această ţară”, a precizat el.
Antonescu a menţionat că singura cale de urmat, dincolo de exprimarea nemulţumirii faţă de această decizie, este „respectarea regulilor”.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este INVALID, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată cu şase voturi la trei după o şedinţă care a durat mai puţin de trei ore. Verdictul a fost acordat în cea de-a patra întâlnire a judecătorilor CCR, după trei săptămâni de amânări şi controverse.