Întrebat de jurnalişti dacă Parlamentul mai are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte decizia CCR, Zegrean a răspuns: „Din moment ce mergem să citim decizia în Parlament, evident că da. În mod normal, constituţional şi legal vorbind, procedura se încheie prin citirea deciziei în Parlament şi publicarea ei în Monitorul Oficial şi în presă”.
Întrebat, de asemenea, dacă îi este teamă de alte proteste şi presiuni, preşedintele CCR a spus: „Da, mi-e teamă”.
Augustin Zegrean a făcut aceste declaraţii la ieşirea din sediul Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.
Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.
De asemenea, CCR confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.