„În timpul și în cadrul audierii mele de către Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie în data de 21.03.2018 nu am afirmat că membri ai Comisiei constituite sau desemnate de d-na Monica Macovei, fost Ministru al Justiției, au sustras documente aparținând fondului arhivistic al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie sau al Serviciului Intern de Protecție și Anticorupție. Declarațiile mele cu această ocazie s-au circumscris exclusiv și întocmai celor consemnate în Raportul nr.130/09.06.2017 (nr. inițial 096/17.04.2008) al Comisiei constituite prin OMJ nr.1348/C din 31.05.2007, pe care l-am semnat.
Toate afirmațiile d-lui Liviu Pleșoianu, deputat în Parlamentul României, făcute publice în mass-media în legătură cu
conținutul declarațiilor făcute de mine în data de 21.03.2018 în timpul audierii în Comisia parlamentară de anchetă reprezintă interpretări și concluzii ale d-lui Liviu Pleșoianu, pe care nu mi le asum”, a declarat Marius Iosif, într-un drept la replică transmis presei.