Dosarul familiei Cosma va fi REJUDECAT

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, rejudecarea de către secţia penală a ÎCCJ a dosarului în care fostul deputat Vlad Cosma şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu. Mai exact, procurorii DNA îi acuză că ar fi primit de la administratorii unor firme aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Judeţean.
Romania TV
26 mart. 2018, 13:22
Dosarul familiei Cosma va fi REJUDECAT

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.

În urma acestei hotărâri, decizia de condamnare dată de prima instanţă a fost desfiinţată, iar procesul se va relua de la zero.

A existat şi o opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de Vlad Cosma numai sub aspectul constatării incidenţei art. 19 din OUG 43/2002 şi păstrării condamnărilor date de prima instanţă pentru Mircea Cosma, Daniel Alixandrescu şi Răzvan Alexe.

Decizia instanţei supreme a fost luată cu majoritate de voturi, completul de judecată fiind format din preşedintele Iulian Dragomir, Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir.

Consider că este o soluție absolut corectă, temeinică și pe deplin morală. Fac această apreciere raportat la ce s-a întâmplat la apel, ocazie în care s-au devoalat o serie de nereguli procesuale, mă refer la inexistența stick-ului, așa zisele înscrisuri care nu emană de la nimeni din cauză. Apoi, discutăm de nulități privind percheziția informatică pentru că la baza rechizitoriului s-a aflat acest stick fantomă care nu există și descărcarea a 258 de înscrisuri, care ar fi descris circuitul infracţional în cauză. Acele înscrisuri nu ii aparțin lui Stroe Cecilia (n.red. fosta secteară a lui Răzvan Alexe) și instanța de apel s-a convins de toate aspectele„, a declarat avocatul familiei Cosma. 

Soluţia magistraţilor constă teoretic în revenirea la situaţia iniţială, adică la rejudecarea fondului … de la zero, soluţie care după mine e pe deplin morală pentru că o astfel de gravitate, un dosar de amploarea aceasta și cu riscurile pe care le prezentau o altă soluție, ar fi dus la o validare a unor neregularități. Prin această situaţie, atât Parchetul / DNA, cât şi noi avem ocazia unei readministrări corecte a probelor. Acest lucru înseamnă că hotărârea de fond a fost nelegală şi netemeinică, ambele apeluri, adică ale inculpaților, dar și apelul DNA au fost admise, deci se pleacă de la zero, cu șanse egale„, a completat avocatul. 

La ultimul termen al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a avut loc în 19 februarie, Mircea Cosma a negat toate acuzaţiile şi le-a prezentat magistraţilor planşe cu banii pe care i-ar fi economisit la derularea contractelor de la Consiliul Judeţean Prahova.

„Resping toate acuzaţiile. Judeţului Prahova i se spune în glumă al 53-lea stat al SUA. Volumul de investiţii a dus la crearea a 11 parcuri industriale cu un total de 46.000 de angajaţi. Ar fi trebuit să primesc o decoraţie pentru asta”, a declarat Mircea Cosma în instanţă.

La rândul său, fostul deputat Vlad Cosma – cel care i-a acuzat pe procurorii DNA Ploieşti că ar fi falsificat probe în dosare – a afirmat, la instanţa supremă, că nu îi este frică pentru că dosarul are la bază probe false.

Tot la ultimul termen în acest dosar, DNA a cerut pentru Vlad Cosma condamnarea la 4 ani şi 8 luni de închisoare, în vreme ce pentru tatăl acestuia, Mircea Cosma, procurorii au cerut menţinerea primei pedepsei de 8 ani. 

În 1 noiembrie 2016, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat  la opt ani de închisoare, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare. În acelaşi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare.

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova.

Firmele controlate de cei trei sunt, la rândul lor, trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului general al Guvernului, Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.

„Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare” notau procurorii DNA în 2014, atunci când a început urmărirea penală în acest dosar.viewscnt

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Zodiile care intră în bani din luna decembrie. Se aliniază toate planetele, apar moșteniri și câștiguri care duc la lux și opulență
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Problema mirosului de marijuana sesizată de piloții Red Bull și Williams în Las Vegas
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni