„Nu există o prostie sau o minciună mai ticăloasă decât cum că vrem noi s-o numim pe doamna Pivniceru ca să-i schimbe pe domnul Morar şi pe doamna Kovesi. Dacă voiam să-i schimb pe doamna Kovesi şi pe domnul Morar, îi schimbam eu, că sunt ministru al justiţiei. Eu mi-am asumat un lucru în relaţia cu preşedintele Barroso, absolut tot ceea ce mi-am asumat, m-am ţinut. Mandatul domnului Morar s-a terminat, mandatul doamnei Kovesi se va termina la 1 octombrie şi, conform angajamentului pe care eu l-am luat în faţa preşedintelui Barroso, ministrul Justiţiei, printr-o procedură transparentă, propune CSM şi după aceea preşedintelui numirea altor oameni în funcţii, pentru că li s-au terminat mandatele, nu pentru că îmi place sau nu îmi place, nu mi-a plăcut niciodată în mod special de domnul Moraru sau de doamna Kovesi şi asta nu m-a împiedicat, în cele două săptămâni de ministru al Justiţiei, să nu fac niciun fel de solicitare de schimbare a lor din funcţie”, a susţinut premierul Ponta.
Premierul Ponta a declarat marţi că nu este nevoie să aştepte ca preşedintele Traian Băsescu să revină la Cotroceni pentru numirea Monei Pivniceru la conducerea Ministerului Justiţiei şi că speră ca miercuri seară Pivniceru să fie învestită ca ministru.