Daniel Buda: Cer demisia ministrului Agriculturii, nu a reuşit să cumpere softul APIA

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol, transmite Mediafax.
Romania TV
29 mart. 2018, 08:01
Daniel Buda: Cer demisia ministrului Agriculturii, nu a reuşit să cumpere softul APIA

Comisia Europeană a avertizat Ministerul Agriculturii că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Daniel Buda.

„Domnule ministru Petre Daea, vă solicit public demisia ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol! Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea nu a reuşit finalizarea achiziţionării sistemului informatic care să permită finalizarea efectuării plăţilor directe din fondurile europene gestionate de APIA, conform solicitărilor venite de la Comisia Europeană. Aceasta a avertizat Ministerul Agriculturii încă din vara anului trecut că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene şi a solicitat cu insistenţă să se elaboreze corecţiile necesare în declaraţiile de cheltuieli”, se arată în comunicat.

Daniel Buda a subliniat că au trecut mai bine de 7 luni şi nu s-a corectat nimic, „punându-se în pericol însăşi finanţarea de bază a agriculturii româneşti şi anume plăţile directe care vin în România fără depunerea unor proiecte”.

„Din cauza deficienţelor sistemului informatic, fermierii sunt nevoiţi să returneze deja banii înapoi în condiţiile în care o parte i-au cheltuit deja pentru nevoile fermelor. Din păcate, întreg sistemul informatic din agricultură şi nu numai se pare că fusese subsumat intereselor de partid, respectiv a PSD-ului iar plecarea lui Victor Ponta şi a prietenilor săi au lăsat suficiente goluri încât să îi ia cu ameţeala pe cei obligaţi să finalizeze achiziţionarea sistemul informatic”, a menţionat eurodeputatul PNL.

Buda a susţinut că actuala guvernare este incapabilă să gestioneze eficient programele finanţate de către Uniunea Europeană pe bază de proiecte şi este strigător la cer că neputinţa acesteia poate îngropa peste 900.000 de fermieri.

„Posibilitatea pierderii plăţilor directe, cele mai accesibile surse de finanţare care pot deveni istorie pentru fermierii din România, poate însemna îngroparea definitivă a acestui sector şi aşa greu încercat raportat la fermierii din Uniunea Europeană. Fermierii şi sectorul agricol din ţara noastră mai au o singură şansă pentru a nu pierde fondurile europene: să plecaţi din fruntea ministerului”, a conchis Daniel Buda.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Decizie majoră în CSAT. Cum va fi afectată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Donald Trump vrea să fie următorul Papă: „Asta ar fi alegerea mea numărul 1!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri