CNCAN: Oprirea reactorului 2 nu prezintă niciun pericol pentru populaţie şi mediul înconjurător

Oprirea automată a reactorului 2 de la Cernavodă de joi dimineaţă s-a realizat în conformitate cu normele de securitate nucleară şi nu a reprezentat un pericol pentru populaţie, pentru mediul înconjurător şi pentru personalul centralei, a declarat Rodin Traicu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).
Romania TV
29 mart. 2018, 08:08
CNCAN: Oprirea reactorului 2 nu prezintă niciun pericol pentru populaţie şi mediul înconjurător

„Oprirea Unităţii 2 s-a făcut în conformitate cu prescripţiile tehnice şi nu a existat un incident care să pună în pericol securitatea personalului, a populaţiei şi a mediului înconjurător”, a declarat Rodin Traicu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, investigaţiile tehnice vor fi făcute de specialiştii centralei nucleare de la Cernavodă, aceştia urmând să determine cauzele incidentului şi să decidă programul de repunere în funcţiune.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional joi dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei.

Compania precizează că este vorba despre partea clasică a centralei, nu de cea nucleară.

„Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare”, au explicat oficialii producătorului de energie.

Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurator, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, se mai arată în comunicat.

Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.

De asemenea, tot duminică, unitatea 1 a fost oprită şi ea controlat pentru o perioadă de aproximativ 48 de ore, ca urmare a unei defecţiuni la unul dintre sistemele de proces ale centralei.

Cele două reactoare nucleare de la Cernavodă generează aproximativ 20% din producţia naţională de energie, având o putere de câte 700 de MW fiecare.

Citeşte şi: O nouă avarie la Cernavodă. Centrala nucleară funcţionează cu un singur reactor. Premierul Dăncilă a trimis Corpul de control

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Aceasta este leguma ce conține cele mai multe pesticide. Românii adoră s-o mănânce primăvara, pentru că e gustoasă și costă foarte puțin
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
„Nu mai sunt pe moarte!” Tratament revoluționar pentru cancer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii