„Ministerul Justiţiei nu a solicitat nici o anchetă administrativă la Curtea de Apel Ploieşti, referitoare la faptul că au fost necesare două săptămâni pentru ca originalele documentelor de extrădare să ajungă la Bucureşti ! Dacă o astfel de anchetă se desfăşoară, poate fi la iniţiativa lăudabilă a conducerii instanţei”, a scris Tudorel Toader pe Facebook, într-o postare care începe cu formula „Simple precizări”, referindu-se la întârzirea cu care Curtea de Apel Ploieşti a transmis documente suplimentare solicitate de autorităţile de la Belgrad în cazul extrădării lui Sebastian Ghiţă.
De asemenea, ministrul răspunde şi sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor care au avansat diverse sume care ar urma să fie primite de deţinuţi cunoscuţi ca urmare a condiţiilor de detenţie şi care au apreciat că „la un rulaj total al deţinuţilor estimat pentru perioada 2012 – 2017 de 92.000 de deţinuţi, aceştia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane € (la o despăgubire de 5€/zi/deţinut) şi 550 milioane € (la o despăgubire de 8€/zi/deţinut)”.
„Nici un oficial nu a avansat vreo sumă de bani pentru posibile despăgubiri ale foştilor deţinuţi, în sensul hotărârii pilot CEDO, referitoare la condiţiile necorespunzătoare din penitenciare. Au fost însă oferite exemple similare din alte state-Ungaria, Italia”, menţionează Toader.
„Victimele infracţiunilor se constituie parte civilă în procesul penal, urmând a fi despăgubite de către inculpaţi, cei care au produs prejudiciul. Statul confiscă ceea ce s-a dobândit prin comiterea infracţiunilor”, este o altă precizare a ministrului Justiţiei.