Pensionarii sunt aşteptaţi pentru vizarea legitimaţiilor de transport gratuite

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi îi aşteaptă pe pensionari pe parcursul lunii aprilie să-şi vizeze legitimaţia gratuită pe anul în curs. Potrivit CTP, pensionarii trebuie să se prezinte, până pe 30 aprilie, la tonetele companiei.
Alina Costache
02 apr. 2018, 07:59
Pensionarii sunt aşteptaţi pentru vizarea legitimaţiilor de transport gratuite

„Solicitanţii sunt obligaţi să prezinte lucrătorilor CTP, care vizează legitimaţiile, cartea de identitate sau buletinul, ultimul cupon de pensie şi vechiul document. Precizăm că posesorii de legitimaţii nevizate pe 2018 pot călători în baza acestui act în toată această perioadă, până pe 30 aprilie 2018″, se arată într-un anunţ al CTP Iaşi, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Pentru anul în curs, operatorul local de transport estimează că va obţine de la municipalitatea ieşeană o sumă totală de 31,2 milioane lei din gratuităţile acordate pensionarilor.

Având în vedere valoarea stabilită pentru o legimaţie gratuită decontată de la bugetul local în fiecare lună (70 lei), rezultă un număr mediu estimat de beneficiari în fiecare lună de peste 37.000 de persoane. CTP acordă facilităţi şi altor categorii, dar în celelalte cazuri, în special elevi şi studenţi, este vorba despre reducerea cu 50% a tichetelor de călătorie. Până la sfârşitul primăverii, CTP are în plan creşterea tarifului pentru o călătorie la 2,5 lei, iar cel pentru două călătorii va fi 5 lei. În schimb, CTP va introduce abonamentul unic în valoare de 80 lei, în condiţiile în care un abonament pe toate liniile costă acum 116 lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte