Dosarul agenţilor de la Poliţia Rutieră care au avut un incident cu fostul deputat Cristian Boureanu a fost clasat. Incidentul în care au fost implicaţi poliţiştii şi fostul deputat PNL Boureanu a avut loc acum un an, în contextul în care poliştii rutieri au oprit, pentru control, o maşină în care se afla, ca pasager, Cristian Boureanu.
Maşina era condusă de şoferul lui Boureanu, care n-a fost implicat în acest incident.
Un agent de poliţie a fost lovit de Boureanu, iar acesta a ripostat lovindu-l, la rândul lui, pe fostul parlamentar.
Boureanu a depus plângere la adresa poliţiştilor, dar dosarul a fost clasat.
Nu este singura veste proastă primită de Boureanu în ultimul timp. Cristian Boureanu a pierdut definitiv custodia fiicei sale, Ioana Boureanu. Prima lui soție, Irina, a câștigat procesul pentru exercitarea autorității părintești asupra minorei. Sentința a fost dată la Tribunalul București. Boureanu nu mai poate ataca decizia, venită la 14 ani după pronunțarea divorțului.
Până la acest proces, Cristian Boureanu avea custodia exclusivă a fetei, iar mama ei îi plătea pensie alimentară.
Prima soție a lui Cristian Boureanu a deschis procescul pentru custodia Ioanei în anul 2016. Fiica politicianului și-a acuzat tatăl că a agresat-o în plină stradă, iar scandalul mediatic a aplanat conflictul. În aprilie 2017, judecătorii au decis ca ambii părinți să aibă custodie comună, însă mama va acoperii cheltuielile minorei. Irina Boureanu a făcut apel și a câștigat. Judecătorii au decis ca ea să aibă custodie exclusivă asupra minorei