Marius Şumudică, UMILINŢĂ fără precedent în TURCIA. Este RUŞINEA CARIEREI

Marius Şumudică a trăit, luni seară, în Turcia, cea mai mare umilinţă din carieră.
Filip Stan
02 apr. 2018, 20:13
Marius Şumudică, UMILINŢĂ fără precedent în TURCIA. Este RUŞINEA CARIEREI

Kayserispor, echipa antrenată de marius Şumudică, a pierdut pe teren propriu cu Fenerbahce, scor 0-5. La pauză Fenerbahce avea deja un avantaj de trei goluri, după reușitele lui Soldado (8, 44) și Chahechouhe (12). Ozbayrakli (58) și Giuliano (86) au mai punctat de două ori pentru oaspeți în a doua parte a jocului și au stabilit scorul final.

Silviu Lung și Cristi Săpunaru au fost suspendați pentru acest meci, în timp ce Fernando Boldrin și William De Amorim au intrat în repriza a doua, primul în minutul 46, în timp ce al doilea în minutul 64.

Şumudică şi Săpunaru, implicaţi într-o bătaie în Turcia. Antrenorul român s-a ales cu un pumn în faţă

„Am jucat un meci despre care nu vreau să-mi mai amintesc vreodată în viaţa mea. Nu m-am simţit deloc bine în timpul meciului. Mai avem 7 meciuri, unul mai important decât celălalt. Meciul cu Trabzonspor este ca o finală pentru noi şi suntem gata pentru el. Sper să ne atingem obiectivul şi să câştigăm”, a spus Marius Şumudică.

Fenerbahce are 51 de puncte, în 27 de etape, 6 puncte sub Galatasaray, care e lider. Kayserispor a căzut pe locul 7, cu 41 de puncte, la egalitate cu Sivasspor.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!