Blejnar, la ieşirea de la DIICOT Braşov: Nu reiese de nicăieri că aş fi făcut ceva ilegal

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, miercuri, la ieşirea de la DIICOT Braşov, unde a stat timp de aproximativ şase ore, că din materialul de urmărire penală care i s-a prezentat nu reiese că ar fi făcut ceva ilegal, şi, dimpotrivă, reiese că a făcut lucruri bune pentru ţară.
Romania TV
22 aug. 2012, 12:47
Blejnar, la ieşirea de la DIICOT Braşov: Nu reiese de nicăieri că aş fi făcut ceva ilegal

Deocamdată sunt la faza de a lectura materialele de urmarire penală. Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziţie din care să reiasă faptul că aş fi încălcat legea cu ceva. Însă, am constatat altceva: în cele trei luni cât am fost monitorizat, am muncit foarte mult şi am facut multe lucruri bune pentru ţara asta şi să ştiţi ca mi-am reamintit o gramadă de lucruri. Lucrurile acestea o să le vedeţi cu toţii pentru că documentele vor deveni publice în scurt timp. Ştiu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal, nu doar în perioada monitorizată, ci în toată perioada în care mi-am desfăşurat activitatea şi lucrurile acestea vor ieşi în evidenţă în foarte scurt timp şi toată lumea se va convinge de acest lucru„, a afirmat Blejnar la ieşirea din sediul DIICOT Braşov.

El a spus că va veni la Braşov şi joi, deoarece mai are de lecturat câteva volume din materialul DIICOT.

Blejnar a venit la DIICOT Braşov în jurul orei 9.00, însoţit de un avocat şi a părăsit sediul după ora 14.00.

La intrarea în sediu, fostul şef al ANAF a spus că nu ştie pentru ce anume a fost citat, însă când a fost întrebat dacă este vorba despre „dosarul motorina”, a răspuns că „este exclus”.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, declara că Blejnar a fost citat să se prezinte la sediul DIICOT pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală într-un dosar cu produse petroliere.

„Se prezintă materialele de urmărire penală într-un dosar mai vechi de evaziune fiscală cu produse petroliere de la sfârşitul anului 2010. Prezentările durează mai mult, pe durata mai multor zile, deoarece sunt 17 inculpaţi, dintre care opt persoane juridice.”, a spunea Borcoman.

Blejnar a mai fost la DIICOT Braşov şi în 1 august, când a fost audiat de porcurori.

În acest dosar mai sunt urmăriţi penal fostul său consilier, Codruţ Marta, dar şi doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel.

Monea şi Ciobanu au venit, luni, la sediul DIICOT pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală, potrivit sursei citate.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt, se reţine că, în perioada martie – iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizaţ cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se arată într-un comunciat al DIICOT Braşov .

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.

În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali.

Grupul infracţional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Codruţ Marta este suspectat că a asigurat legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală şi factorii de decizie ai ANAF. Acesta, în calitate de şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ar fi controlat permanent activităţile grupării şi, împreună cu şeful său, ar fi sprijinit grupul infracţional organizat în obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal şi de revocare a autorizaţiei.

„În sarcina învinuiţilor Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin se reţine că au acordat sprijin grupului infracţional organizat în operaţiunile de obţinere a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi au blocat orice control sau inspecţie fiscală la societăţile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situaţiei fiscale complete şi corecte a antrepozitarilor”, a precizat DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că SC Carexima SRL, cu sediul în Braşov, a primit în 2009 autorizaţie să deţină şi să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. Firma a achiziţionat astfel combustibil în vederea exportului intracomunitar, acesta fiind însă livrat în realitate unor utilizatori sau consumatori din ţară care cunoşteau faptul că nu a fost respectat regimul suspensiv de la plata accizelor.

Blejnar şi Marta ar fi favorizat activitatea infracţională a tuturor societăţilor implicate, iar SC Carexima SRL şi SC Gedral Construct SRL ar fi obţinut autorizaţii de antrepozit fiscal sau de operator înregistrat cu sprijinul acestora.

Totodată, Blejnar şi Marta ar fi blocat orice control la SC Euroil SRL, deşi în cazul acestora unii lucrători vamali au sesizat nereguli. Cei doi ar fi motivat că lucrătorii vamali nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată de la nivel înalt.

La grupul infracţional au aderat mai multe persoane, care ţineau evidenţa contabilă, întocmeau documente contabile fictive justificative pentru operaţiuni comerciale inexistente sau documente vamale de autorizare a activităţii, dar se ocupau şi de împiedicarea controalelor prin care s-ar fi descoperit adevărata activitate a membrilor grupării.

DailyBusiness
Senatul iartă pensionarii și le oferă mai mulți bani! Legea s-a adoptat AZI
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Mâncarea care îți îmbunătățește circulația sângelui și scade riscul de hipertensiune. Te și ajută să te saturi mai repede
Capital.ro
A murit cea mai mare ACTRIȚĂ! Marea doamnă s-a stins chiar azi. Românii, în doliu
Playtech.ro
Doamne, cum arată Andreea Bănică nemachiată și în costum de baie la 46 de ani! Puține vedete au curaj să se afișeze așa
DailyBusiness
Vești excelente! Se dau 55.000 de euro GRATIS de la Guvern
Adevarul
Cu cât s-ar putea majora pensiile de la 1 ianuarie. Simulare de calcul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
S-a rupt coaliția. Lovitura dată Ciucă l-a năucit pe Ciolacu
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Cine este Maria, românca găsită moartă în grădina unei vile din Italia. Ar fi fost ucisă de un adolescent de doar 17 ani
Cancan.ro
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei sale soții. Cei doi duc o bătălie grea la tribunal pentru custodia fiului lor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A explodat bomba despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce a făcut președintele României: 18 ani ne-am judecat
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Premierul belgian Alexander De Croo critică dur Biserica Catolică pentru abuzuri sexuale
MediaFlux
SUBMARIN NUCLEAR SCUFUNDAT! ALERTĂ la NIVEL MONDIAL! Nu se RECUNOAȘTE NIMIC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi