Augustin Zegrean a afirmat că şedinţa CCR de miercuri nu a fost marcată de dispute între cei doi judecători. „Nu, n-a fost nimic. Doar probleme personale ale lor, nu au legătură cu instituţia (…) Este problema dintre ei doi, nu a Curţii”, a declarat Augustin Zegrean.
Întrebat dacă intenţionează să se implice în aplanarea disputei, Zegrean a răspuns afirmativ. „Da, sigur că da. Încerc din răsputeri să mediez pentru că, până la urmă, ăsta este rolul meu: să mediez conflictele şi să facem lucrurile să funcţioneze„, a spus preşedintele CCR.
„Este o problemă între dumnealor. De imaginea CCR, ne ocupăm noi, avem grijă de ea„, a spus Zegrean, întrebat fiind dacă disputa dintre cei doi judecători afectează imaginea CCR.
Preşedintele Curţii a mai arătat că motivarea deciziei de invalidare a referendumului nu poate fi făcută publică înainte ca aceasta să fie lecturată în plenul Camerelor reunite. Tot atunci, va fi citită şi opinia separată redactată de către Ion Predescu şi ceilalţi doi judecători CCR care s-au pronunţat pentru validare.
Invitat să le adreseze un mesaj celor care au mers la vot în 29 iulie, Zegrean a spus: „Am tot respectul pentu ei, pentru opinia şi pentru votul lor dar, din păcate, 46 nu-i 50. Nu noi am stabilit asta, BEC a stabilit”. Preşedintele CCR a afirmat că nu are ce să-şi impute în legătură cu decizia Curţii pe referendum. „Eu nu-mi reproşez nimic, îmi reproşez alţii destul. Îmi ajunge cât îmi reproşează alţii”, a conchis Augustin Zegrean.
„Ce înseamnă înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. (…) Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă „Am luptat şi noi cât am putut”?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea!”, a declarat judecătoarea Aspazia Cojocaru pentru EVZ.ro.
Judecătorul Ion Predescu a declarat pentru gandul.info că Aspazia Cojocaru a votat pentru invalidarea referendumului.
„Aşa a ieşit. Ea, cea de la PSD, a hotărât lucrurile”, a declarat Ion Predescu. „Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analizaţi-le să vedeţi cât erau de limpezi”, a precizat Ion Predescu.
Ulterior, Aspazia Cojocaru a lansat un nou atac. „Eu respect legile, pe care le şi cunosc, spre deosebire de puştii care mă critică la televiziuni. Eu sunt magistrat, NU politician, ca să execut ordinele partidului. Şi nu permit nici unui puşti, care n-a dat un examen corect în viaţa lui, să mă critice! Pe mine nu mă poate nimeni intimida, orice ar spune despre mine, iar domnul Predescu n-are decât să spună ce vrea, să execute ce ordine politice vrea dumnealui. Eu voi respecta doar textele de lege”, a declarat, marţi,