”Din punctul meu de vedere a fost o discuție cordială, constructivă. S-a discutat ce se întâmplă cu Legea salarizării, am prezentat mii de fluturași, după transferul contribuțiilor, de unde reieșea că salariile au crescut în sistemul bugetar, cu excepția celor cu venituri foarte mari, unde au fost scăderi”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu la o televiziune.
Citeşte şi: Scandal după discuţiile de la Cotroceni. Dăncilă: Sunt uimită de acel comunicat. Preşedintele Iohannis să arate stenogramele întâlnirii
„Reacția este inexplicabilă. Doamna Dăncilă chiar a solicitat să se pună la dispoziția presei stenograma, să se vadă că nu are nicio legătură cu atitudinea din comunicatul respectiv. Nu reușesc să îmi închipui, dacă acel comunicat a fost redactat înainte sau să fi vrut pur și simplu să schimbe agenda publică. Legea a produs efecte mai bine de opt luni, nu văd care era motivul pentru care astăzi să avem această discuție. În 2016 vorbim de cheltuieli totale de salarizare de 58 de miliarde, în 2018 de 81 de miliarde, de la an la an au fost creșteri. La unii au fost majorări semnificative, la alții 15%, dar au fost și bugetari care aveau salariile mari și aici s-au înregistrat scăderi. Este un lucru pe care l-am asumat, nu văd de ce ar mai fi cineva surprins de lucrul acesta. Am explicat și ce înseamnă acestă creștere pe diferență, asta înseamnă și că legea este predictibilă și principiul egalizării. Este cea mai simplă lege din acest punct de vedere. România poate să crească, anual, cam cu 10 miliarde de lei salariile. De aceea am făcut creșterea etapizat. S-a dat maximum din cât a putut bugetul României să suporte.
Citeşte şi: Olguţa Vasilescu, după întâlnirea de la Cotroceni:Iohannis vrea să deturneze atenţia de la scandalul protocolului SRI-Parchetul General
Nu se poate spune că mințim, că nu au crescut salariile. Există dovezile. Nu sunt salarii mari sau salariile pe care ne-am fi dorit să fie, dar se va crește. Puterea de cumpărare a crescut”, a mai spus ministrul Muncii.