Sute de deţinuţi au fost evacuaţi de urgenţă din Penitenciarul Iaşi. Exista riscul ca imobilul să se prăbuşească

ANP a dispus, săptămâna trecută, evacuarea de urgenţă a Corpului A al Penitenciarului Iaşi, acesta fiind clasificat de la începutul anului 2017 în clasa de risc seismic I şi populat cu peste 450 de deţinuţi, anunţă, miercuri, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Alina Costache
04 apr. 2018, 06:03
Sute de deţinuţi au fost evacuaţi de urgenţă din Penitenciarul Iaşi. Exista riscul ca imobilul să se prăbuşească

Sindicaliştii spun că această clădire de detenţie, deşi are un risc ridicat de prăbuşire şi pune astfel în pericol viaţă personalului şi a deţinuţilor pe care-i adăposteşte, nu se află pe lista de investiţii şi de modernizare a sistemului penitenciar, cu toate că situaţia era cunoscută de către ministrul Justiţiei.

„Corpul A al Penitenciarului Iaşi are cinci secţii de deţinere şi este o construcţie fără fundaţie cu parter şi un etaj, iar în prezent încă mai este populat cu peste 100 de deţinuţi, nefiind posibilă relocarea acestora în zona Moldovei, din lipsa de spaţii. Conform estimărilor noastre bazate pe suprafaţa construită şi raportate la nivelul de siguranţă a deţinerii specific regimului de detenţie semi-deschis, estimăm că reabilitarea acestui corp de clădire ar costa aprox. 7 milioane de euro, iar reconstrucţia aprox. 4,5 milioane de Euro, după reproiectarea pentru aproximativ 250 de deţinuţi şi cu respectarea standardului de 4mp/deţinut’, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Sindicaliştii reamintesc că oficialii CEDO au cerut modernizarea penitenciarelor şi spun că acest proces a fost „subminat” de către actualul ministru al Justiţiei, care a dispus reducerea la jumătate a investiţiilor în modernizarea penitenciarelor, de la 7,7 milioane lei la 3 milioane lei, conform datelor din raportul de activitate al ANP.

„Raportat la costurile estimate pentru premierea infractorilor – între 370 şi 550 de milioane de euro – anunţată insistent de către ministrul justiţiei, acest caz demonstrează că investiţiile în modernizarea penitenciarelor sunt blocate intenţionat, deşi astfel s-ar rezolva problema de fond a condiţiilor de detenţie. Cu 550 de milioane de euro s-ar putea (re)construi 122 de corpuri de clădire pentru câte 250 de deţinuţi cazaţi în condiţii corespunzătoare, ceea ce ar însemna 30.500 de locuri de cazare. La momentul actual numărul total al deţinuţilor este de 22.830”, concluzionează FSANP.

Federaţia revine cu cererea de demitere a lui Tudorel Toader pentru incompetenţă şi indolenţă şi cere alocarea urgentă de fonduri pentru modernizarea sistemului penitenciar.

În plus, sindicaliştii spun că, de săptămâna viitoare, vor anunţa calendarul protestelor generale.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Tragedie aviatică pe ruta București-Zurich. Un avion a luat foc. Sunt raportate victime
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Disfuncționalități la aeroporturile din Portugalia din cauza grevei agenților de asistență la sol
MediaFlux
DEZVĂLUIRI din AVIONUL MORȚII! Detalii CUTREMURĂTOARE din cursa BUCUREȘTI ZURICH
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii