Adrian Sârbu a făcut denunţ împotriva protocolului SRI – Parchetul General

„DOMNULE PROCUROR GENERAL,

Subsemnatul ADRIAN SÂRBU… formulez prezentul

DENUNŢ

cu privire la săvârşirea următoarelor infracţiuni în legătura cu încheierea şi punerea în aplicare a Protocolului de cooperare nr. 00750/003064 din 04.02.2009 („Protocolul”), încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii:

Alte articole

Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma, puşi sub acuzare în Dosarul Mineriadei

Îți mai amintești de Janine Sârbu, fotomodelul anilor ’90? Ce s-a ales de fosta soție a lui Adrian Sârbu

• Abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen.;

• Compromiterea intereselor Justiţiei, prevăzută de art. 277 C.pen.;

• Uzurparea funcţiei, prevăzută de art. 300 C.pen.;

• Delapidare, prevăzută de art. 295 C.pen.;

• Deturnare de fonduri, prevăzută art. 307 C.pen.;

• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 C.pen.

În acelaşi sens, vă rog să întreprindeţi toate demersurile necesare pentru a verifica dacă au fost semnate şi alte protocoale asemănătoare, între Serviciul Român de Informaţii şi organele judiciare (organe de cercetare penală, procurori, judecători, instanţe de judecată) sau între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în Articolul 17 alineat (3) din Protocol existând referiri la „protocoale încheiate cu alte instituţii”.

În conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, ale legilor interne care privesc procesul penal şi organele judiciare, dar şi ale celor care privesc organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, apreciez că se impune ca Serviciul Român de Informaţii să facă publice: 

– toate solicitările scrise venite din partea „parchetelor” sau transmise către „parchete” (cel putin a celor care privesc cetăţenii români), începând cu 04 februarie 2009 şi până în prezent; potrivit Articolului 19 din Protocol, „activităţile prevăzute în prezentul protocol se realizează numai la solicitarea scrisă a părţilor. Pentru Serviciu, transmiterea solicitării se face de către şefii unităţilor centrale şi teritoriale, cu aprobarea conducerii Serviciului. Pentru Parchet, solicitarea scrisă se transmite sub semnătura conducătorului structurii/unităţii de Parchet (centrală sau teritorială)”.

– planurile comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, pe baza cărora s-a realizat cooperarea efectivă „în cauzele complexe”, potrivit Articolului 22 din Protocolul de cooperare; în acelaşi sens, sunt de menţionat şi prevederile Articolului 25: „Planul comun de acţiune prevăzut la art. 3 lit. g) şi art. 22 se întocmeşte pe baza analizei situaţiei operative şi a soluţiei tehnice şi va cuprinde măsurile şi responsabilităţile concrete pentru desfaşurarea activităţilor”.

(Citeşte în continuare, la sfârşitul articolului).

Dacă nu vrei să-l citeşti pentru că nu-ţi pasă, eşti un Bou – de lemn, breloc la cheile maşinii de serviciu Audi a doctorului semiotician Codruţa Kovesi.

Că om nu pot să-ţi spun!

Pentru oameni, că sunt şi românii oameni, scrie în Constituţie:

„(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească -în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Asta înseamnă că securiştii n-au voie să se implice în cercetarea penală, că procurorii încalcă legea dacă sunt securişti acoperiţi sau transmit informaţii din dosarele penale, că toţi cei care au semnat şi aplicat acest protocol şi altele, aceşti infiltraţi la Putere, pe sub feţele de mese-chiolhan de la Cotroceni, K2, K14, după golirea tuturor sticlelor, aceşti Stat de Drepţi au corupt anti-corupţia şi au confiscat Statul Nostru de Drept, Justiţia au rebranduit-o în Inchiziţie.

Au intrat în viaţa noastră cu bocancii şi ne-au pus catuşe:

#Protocoalelenuexistăpentrucăsuntnecesare

#Nusunteţipenaliceidecarenuneamocupatîncă

#Sunteţideocamdatăsuspecţi

Eu asta denunţ!

În termeni juridici, denunţ e cuvântul. Un cuvânt odios, de care mi-e scârbă.

Ce nu pot denunţa, pentru că nu există în Codul Penal Nou – şi ăsta trecut pe şest prin parlament, fără dezbatere – este conspiraţia împotriva dreptului la viaţa noastră privată, la libertate, la drepturile fundamentale ale omului şi altele pe care ni le-am dorit în comunism şi ni le-am câştigat cu sânge în 89, la Revoluţie.

Pentru ca tu, azi, să îţi poţi permite să nu-ţi pese.

Mie îmi pasă!

N-ai decât să mă înjuri.

Am şi eu un Protocol secret cu Generaţia Mea, cu cei morţi la Timişoara şi la Universitate, cu Liviu Babeş, care şi-a dat foc, protestand împotriva dictaturii communist-securiste, pe pârtia de schi de la Poiana Braşov, în timp ce alţii, ca tine, treceau nepăsători şi laşi pe lângă el. Ce l-o fi apucat, un nebun?

Pentru noi, care am fost blestemaţi să trăim în comunism, Holocaustul, Gulagul, Statul de Drepţi au o dimensiune senzorială, pe care n-o mai dorim a fi trăită de nimeni.

Nici măcar de tine, un breloc la chei.

Dacă între timp te-ai deşteptat şi vrei să intri în clubul denuntatorilor, citeşte documentul până la capăt.

Îţi dau liber la plagiat.

Semnează-l #CetăţeanulEu şi pune-l pe Facebook, între două posturi cu “check in”.

Să nu-ţi faci iluzii de la început: suntem singuri atunci când ne dăm foc.

Denunţul integral, trimis astăzi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la [email protected]:

Către:

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

B-dul Libertăţii nr.12, Sector 5 – Bucureşti

DOMNULE PROCUROR GENERAL,

Subsemnatul ADRIAN SÂRBU… formulez prezentul

DENUNŢ

cu privire la săvârşirea următoarelor infracţiuni în legătura cu încheierea şi punerea în aplicare a Protocolului de cooperare nr. 00750/003064 din 04.02.2009 („Protocolul”), încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii:

• Abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen.;

• Compromiterea intereselor Justiţiei, prevăzută de art. 277 C.pen.;

• Uzurparea funcţiei, prevăzută de art. 300 C.pen.;

• Delapidare, prevăzută de art. 295 C.pen.;

• Deturnare de fonduri, prevăzută art. 307 C.pen.;

• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 C.pen.

În acelaşi sens, vă rog să întreprindeţi toate demersurile necesare pentru a verifica dacă au fost semnate şi alte protocoale asemănătoare, între Serviciul Român de Informaţii şi organele judiciare (organe de cercetare penală, procurori, judecători, instanţe de judecată) sau între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în Articolul 17 alineat (3) din Protocol existând referiri la „protocoale încheiate cu alte instituţii”.

În conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, ale legilor interne care privesc procesul penal şi organele judiciare, dar şi ale celor care privesc organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, apreciez că se impune ca Serviciul Român de Informaţii să facă publice: 

– toate solicitările scrise venite din partea „parchetelor” sau transmise către „parchete” (cel putin a celor care privesc cetăţenii români), începând cu 04 februarie 2009 şi până în prezent; potrivit Articolului 19 din Protocol, „activităţile prevăzute în prezentul protocol se realizează numai la solicitarea scrisă a părţilor. Pentru Serviciu, transmiterea solicitării se face de către şefii unităţilor centrale şi teritoriale, cu aprobarea conducerii Serviciului. Pentru Parchet, solicitarea scrisă se transmite sub semnătura conducătorului structurii/unităţii de Parchet (centrală sau teritorială)”.

– planurile comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, pe baza cărora s-a realizat cooperarea efectivă „în cauzele complexe”, potrivit Articolului 22 din Protocolul de cooperare; în acelaşi sens, sunt de menţionat şi prevederile Articolului 25: „Planul comun de acţiune prevăzut la art. 3 lit. g) şi art. 22 se întocmeşte pe baza analizei situaţiei operative şi a soluţiei tehnice şi va cuprinde măsurile şi responsabilităţile concrete pentru desfaşurarea activităţilor”.

MOTIVE

I. PROTOCOLUL DE COOPERARE nr. 003064/2009 (00750/2009)

1. În fapt, la data de 30.03.2018, pe site-ul „www.sri.ro” a fost publicat Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale, încheiat la data de 04 februarie 2009.

2. Cu această ocazie, doresc să precizez că, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordoneaza activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. 

3. Aşadar, acest Protocol a fost încheiat între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi toate parchetele din subordine. De fapt, este cunoscut că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit controlului ierarhic, acest principiu fiind stabilit chiar de Constituţia României, prin art. 132 alin. (1). Practic, Protocolul a fost încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi toate parchetele din România, fiind elocvente în acest sens dispoziţiile Articolului 19 din Protocol, care fac referire la „structuri/unităţi de Parchet (central sau teritorial)”.

Aceasta teză este confirmată chiar de Protocolul de cooperare, în cuprinsul căruia (pag. 3/18) se arată următoarele:

„Având în vedere atribuţiile şi competenţele ce-i revin potrivit legii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în calitate de coordonator al activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţiilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor din subordine şi Serviciului Român de Informaţii, in calitate de organ de stat specializat in materia culegerii informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României (…)”.

4. Prin acest Protocol (Articolul 2), s-a decis că domeniul cooperării priveşte atât prevenirea şi combaterea infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, a infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale, cât şi „alte infracţiuni grave, potrivit legii” (dar fără a fi definite, în mod precis, care sunt aceste infracţiuni grave).

Mergând la definiţia „infracţiunii grave”, oferită de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, se poate înţelege că Serviciul Român de Informaţii, organ de stat specializat în materia culegerii informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României, în baza Protocolului de cooperare (Articolul 2), a dobândit competenţe de „valorificare a informaţiilor” şi în ceea ce priveşte infracţiuni care fac parte din una dintre următoarele categorii: infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave; falsificare de monede sau de alte valori; divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri; infracţiuni privind jocurile de noroc; spălarea banilor; infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie; bancruta frauduloasă etc. sau orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani. 

5. Potrivit Articolul 3 din Protocol s-au stabilit ca obiective ale cooperării următoarele:

• valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni la adresa securităţii naţionale, care pot genera sau favoriza săvârşirea infracţiunilor prevăzute la Articolul 2;

• punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora;

• efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii;

• asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce revin Parchetului în vederea punerii în aplicare a actelor de autorizare emise potrivit prevederilor art. 911 – art. 915 şi art. 98 din Codul de procedură penală (supravegherea tehnică /interceptările şi înregistrările audio şi/sau video);

• corelarea activităţilor de identificare, obţinere, valorificare, conservare şi prelucrare analitică a informaţiilor referitoare la infracţiunile prevăzute la Articolul 2;

• constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor prevăzute la Articolul 2;

• elaborarea şi derularea de către părţi (mai precis, de către Serviciul Român de Informaţii şi parchetele din România),îin domeniile complementare de strategii, acţiuni şi programe comune;

• acordarea de către experţii Serviciului, în condiţiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor care efectueazp urmărirea penală, pentru aplicarea prevederilor art. 911 – art. 915 şi art. 98 din Codul de procedură penală(supravegherea tehnică/interceptarile şi înregistrările audio şi/sau video);

• acordarea de către Serviciu, în condiţiile legii şi ale prezentului Protocol, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele prevăzute la Articolul 2, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată;

• crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicare operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi;

• participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecţionare profesională.

6. În ceea ce priveşte responsabilităţile şi competenţele „parchetului” (mai precis, ale parchetelor din România), este de menţionat Articolul 6 din Protocolul, conform căruia parchetul are obligaţia de „a comunica, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informărilor sau sesizărilor primite de la Serviciu, referitoare la infracţunile prevăzute la Articolul 2, cu excepţia cazurilor în care, înainte de implinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentare în legătură cu cauza”. De asemenea, o dovadă în plus a cooperării efective în activitatea de cercetare/urmărire penală este conferită de Articolul 11 din Protocolul, potrivit căruia, „in cadrul activităţilor de cooperare, cadrele şi mijloacele tehnice ale Serviciului nu pot fi deconspirate”.

7. În ceea ce priveşte responsabilitîţile şi competenţele Serviciului Român de Informaţii in cadrul proceselor penale din România, sunt de menţionat dispoziţiile Articolului 12, conform căruia Serviciul „efectuează, în condiţiile legii, la cererea Parchetului, activităţi specifice în vederea obţinerii datelor şi informaţiilor privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni prevăzute la Articolul 2”.

8. În acelaşi sens, potrivit Articolului 13 din Protocol, Serviciul „pune la dispoziţia Parchetului date, informaţii şi documente, cu respectarea prevederilor legale referitoare la accesul la informaţii clasificate, care pot sprijini documentarea cauzelor aflate în lucru. Aceste informaţii trebuie să cuprindă suficiente elemente de identificare pentru adoptarea unor măsuri specifice şi pentru a putea fi valorificate în cadrul urmaririi penale”.

9. O dovadă în plus a activităţii de cercetare/urmărire penală desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii o regăsim în cuprinsul Articolului 14 din Protocol: „Acordă sprijin, prin compartimentele specializate, pentru completarea informaţiilor în cauzele complexe dintre cele prevăzute de Articolul 2, aflate pe rolul Parchetului, scop în care desfăşoară activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă”.

10. În ceea ce privelte administrarea probelor/mijloacelor de probă de către organele de urmărire penală din Romania, în cadrul unor procese penale, sunt de menţionat dispoziţiile Articolului 17 din Protocol:

„(1) Acordă sprijin, în condiţiile legii, la solicitarea scrisă a Parchetului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la infracţiunile prevăzute în Articolul 2, prin activităţi specifice, potrivit competenţei, precum şi prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico–ştiinţifice.

(2) La solicitarea scrisă a Parchetului, acordă sprijin tehnic,în condiţiile prevăzute de art. 911– 915 din Codul de Procedură Penală, în vederea constatării săvârşirii infracţiunilor prevăzute în Articolul 2, în condiţiile prevăzute de art. 465 din Codul de Procedură Penală, în baza unui plan comun de acţiune.

(3) La solicitarea scrisă a Parchetului, pune la dispoziţie, în termen de 15 de zile de la data obţinerii, informaţiile provenite din bazele de date la care are acces în virtutea protocoalelor încheiate cu alte instituţii”.

11. De asemenea, trebuie menţionate şi prevederile Articolului 22 din Protocol, conform căruia „în cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părţi”.

12. Nu în ultimul rând, prevederile Articolului 31 din Protocol (articol cu denumirea marginală „Valorificarea în cadrul urmăririi penale a informaţiilor comunicate de serviciu, cu privire la fapte ce constituie infracţiuni”) arată că „pentru valorificarea momentelor operative, în situaţii deosebite, schimbul de informaţii se poate face şi cu privire la alte cauze, după obţinerea aprobării verbale a şefilor celor două instituţii sau a înlocuitorilor legali ai acestora, urmând ca, în termen de 24 de ore, să fie transmise, spre aprobare, la nivelul celor două instituţii, documentele necesare”.

––––––––

 13. Menţionez că textele redate mai sus, regăsite în Protocolul de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii au caracter exemplificativ, analiza Protocolului demonstrând că există şi alte dispoziţii cuprinse de acesta care „conferă” Serviciului Român de Informaţii nu doar acces nestingherit la dosarele de urmărire penală instrumentate de parchetele din România, ci şi competenţe specifice organelor de urmărire penală, Serviciul fiind implicat direct în activităţile de cercetare/urmărire penală, precum şi în activităţile de adminstrare a probelor/mijloacelor de probă.

14. Aşa cum se poate observa, persoanele cu funcţie de conducere care au aprobat acest Protocol sunt dna. Laura Codruta Kovesi, la data respectivă dumneaei fiind Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi dl. George Cristian Maior, la data respectivă dumnealui fiind Directorul Serviciului Român de Informaţii. Persoanele cu funcţie de conducere care au semnat acest Protocol sunt dl. Niţu Mihail Tiberiu, la data respectivă dumnealui fiind Prim-Adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi dl. Florian Coldea, la data respectivă dumnealui fiind Prim-Adjunct al Directorului Serviciului Român de Informaţii.

II. Dispoziţii legale şi constituţionale încălcate

15. Conform Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi Funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală (art. 13). Acest articol a fost modificat prin art. IV, punctul 2, din OUG nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precizându-se în mod clar că „prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) si (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală”.

16. OUG nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din data de 14 martie 2016.  Prin urmare, abia începând cu data de 18 martie 2016 (a se vedea art. 78 din Constituţia României), Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii a permis Serviciului Român de Informaţii să desfăşoare activităţi specifice organelor de cercetare penală speciale, însă numai în ceea ce priveşte „punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”. Această „excepţie”demonstrează următoarele:

– orice fel de activităţi desfăşurate de Serviciul Român de Informaţii în legătura sau în cadrul unor dosare penale instrumentate de parchetele din România, înainte de 18 martie 2016, a fost şi este ilegală;

– orice fel de activităţi desfăşurate de Serviciul Român de Informaţii în legătură sau în cadrul unor dosare penale instrumentate de parchetele din Romania, după data de 18 martie 2016, cu excepţia punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, a fost şi este ilegală.

17. Conform Codului de procedură penală (art. 55), organele de urmărire penală sunt:

a) procurorul;

b) organele de cercetare penală ale politiei judiciare;

c) organele de cercetare penală speciale.

Se observă, aşadar, că ofiţerii Serviciului Român de Informaţii nu se regăsesc în enumerarea oferită de dispoziţiile Codului de procedură penală. Prin excepţie, aşa cum precizam mai sus, doar după data de 18 martie 2016, ofiţerii Serviciului Român de Informatii au dobândit competenţa legală de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală speciale, însă numai în ceea ce priveşte „punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”.

18. În acest sens, cu titlu de exemplu al încălcării dispoziţiilor procesual penale, redăm prevederile Articolului 17 din Protocol, care arată că ofiţerii Serviciului Român de Informaţii „acordă sprijin (…) prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico–ştiintifice”.

19. Apreciem că au fost încălcate şi prevederile Constituţiei României, regăsite în cuprinsul Articolului 1:

„(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească -în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

20. În mod evident, Protocolul de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii nu a garantat respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau dreptatea, fiind nesocotite Constituţia României şi legile naţionale, aşa cum am arătat mai sus.

21. De asemenea, prin Deciziile nr. 637/2015 şi nr. 244/2016 ale Curţii Constituţionale s-a reţinut că sunt încălcate dispoziţiile Art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, atunci când are loc „delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului”. 

22. Contrar Constituţiei, prin Protocol au fost atribuite competenţe Serviciului Român de Informaţii care exced atât Legii nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cât şi Codurilor de procedură penală (anterior şi actual, intrat în vigoare la data de 01 Februarie 2014).

23. Cu referire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, putem aminti cel puţin următoarele dispoziţii care au fost încălcate prin Protocol:

– Articolul 6 (Dreptul la un proces echitabil);

– Articolul 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).

24. În hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei (1978), Curtea Europeană a afirmat că „statele membre nu pot lua, în numele combaterii spionajului şi terorismului, orice măsură pe care o consideră adecvată”. Curtea a mai arătat că principiul legalităţii obligă ca ingerinţele provenite din partea autorităţilor publice să fie supravegheate de către un judecător, întrucât doar acest magistrat poate oferi garanţiile de independenţă şi imparţialitate specifice unei proceduri care să respecte dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. 

25. Cu toate că hotărârea Curţii Europene a fost pronunţată în cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei în 1978, prin Protocol au fost conferite Serviciului Român de Informaţii competenţe în ceea ce priveşte supravegherea tehnică a persoanelor, precum şi în ceea ce priveşte obţinerea, valorificarea, conservarea şi prelucrarea analitică a informaţiilor referitoare la infracţiunile prevăzute la Articolul 2 din Protocol.

26. Cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi Curtea a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, trebuie precizat că această sintagmă a fost introdusă în desfăşurarea procesului penal din România prin actualul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 01 Februarie 2014. Codul de procedură penală anterior preciza, în cuprinsul art. 912, următoarele: „(1) Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală”. 

27. Prin urmare, chiar dacă s-ar susţine că, odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală (01 Februarie 2014), ofiţerii Serviciului Român de Informaţii au desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică în cadrul proceselor penale din România în baza sintagmei regăsite în art. 142 alin. (1), este de observat că această prevedere nu exista înainte de 01 Februarie 2014. Iar Protocolul a fost încheiat la data de 04 Februarie 2009. 

28. Bineînţeles, chiar şi după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală (01 Februarie 2014), chiar şi în condiţiile existenţei acelei sintagme, ofiţerii Serviciului Român de Informaţii nu aveau dreptul să desfăşoare activităţi de supraveghere tehnică în cadrul proceselor penale din România, existând interdicţia expresă din Articolul 13 al Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi Funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. Iar modificarea acestui articol şi inserarea excepţiei respective, care a devenit aplicabilă doar după data de 18 martie 2016, constituie dovada concretă.

III. Infracţiunile săvârşite

29. Având în vedere situaţia de fapt, precum şi cele expuse în paginile de mai sus, apreciem că pot fi identificate elementele care conturează săvârşirea mai multor infracţiuni.

30. În primul rând, se poate observa că încheierea Protocolul de cooperare reprezintă o faptă a unui funcţionar public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos actele şi operaţiunile specifice. Prin această îndeplinire defectuoasă, funcţionarul a cauzat pagube şi vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi/sau ale persoanelor juridice care au făcut obiectul cercetărilor în dosarele penale instrumentate de „echipele operative comune”, în dosarele penale în care ofiţerii Serviciului Român de Informaţii au administrat probe/mijloace de probă, respectiv în cele în care ofiţerii Serviciului au desfăşurat activităţi de anchetă/urmărire penală. Astfel, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de Abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen.

31. De asemenea, pot fi observate dispoziţiile art. 277 C.pen. care reglementeaza infracţiunea de „Compromitere a intereselor justiţiei”. Cu privire la această infracţiune, Codul penal arată că dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. În acest sens, sunt de menţionat Articolele 3 şi 6 din Protocolul de cooperare, în baza cărora au existat mecanisme prin care s-a asigurat comunicare operativă a datelor şi informaţiilor din dosarele de urmărire penală, existând un schimb concret de informaţii între organele de urmărire penală şi ofiţerii Serviciului Român de Informaţii cu privire la infracţiunile prevăzute de Articolul 2 din Protocol, dintre care exemplificăm: infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave; falsificare de monede sau de alte valori; infracţiuni privind jocurile de noroc; spălarea banilor; infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie etc.

32. Apoi, existând indicii rezonabile că, în baza Protocolului de cooperare, anumiţi funcţionari publici, aflaţi în timpul serviciului, au îndeplinit acte (de cercetare/urmărire penală; strângere şi adminstrare a probelor/mijloacelor de probă) ce nu intrau în atribuţiile lor de serviciu, consider că pot fi întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de „Uzurpare a funcţiei”, prevăzută de art. 300 C.pen. Faptele astfel săvârşite în baza Protocolului au cauzat pagube şi vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice sau ale persoanelor juridice care au făcut obiectul cercetărilor în dosarele penale instrumentate de „echipele operative comune”, în dosarele penale în care ofiţerii Serviciului Român de Informaţii au administrat probe/mijloace de probă, respectiv în cele în care ofiţerii Serviciului au desfăşurat activităţi de anchetă/urmărire penală.

33. Potrivit art. 1 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, Serviciul Român de Informaţii este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul suprem de Apărare a Ţării. În acelaşi sens, art. 2 arată că Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

Or, prin acest Protocol (Articolul 2), s-a decis ca Serviciul Român de Informaţii sa activeze atat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţionala a României, cât şi în domeniul „altor infracţiuni grave, potrivit legii”. Iar aceste „infracţiuni grave”, potrivit Legii nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, sunt cele care fac parte din una dintre următoarele categorii: infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave; spălarea banilor; infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie; bancruta frauduloasă etc. sau orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani. Prin urmare, Protocolul de cooperare a condus în mod evident la situaţia în care ofiţerii Serviciului Român de Informaţii şi resursele acestui serviciu să nu fie direcţionate către domeniul de activitate reglementat prin Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, ci către obţinerea de date şi informaţii în dosarele de urmarire penală ale parchetelor sau chiar către activităţi specifice organelor de urmărire penală (cercetare penală, administrarea unor probe/mijloace de probă etc.).

Potrivit art. 40 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, Serviciul Român de Informaţii elaborează şi fundamentează proiectul de buget al Serviciului Român de Informaţii. Totodată este de precizat că, pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege, Serviciul Român de Informaţii este condus de către Consiliul director, organ deliberativ, compus din Directorul Serviciului Român de Informaţii, Primul-adjunct al directorului, şefii unor unităţi centrale şi teritoriale. Subliniem faptul că atât Directorul Serviciului Român de Informaţii de la momentul 2009, cât şi Primul-adjunct al directorului, au aprobat şi semnat personal Protocolul de cooperare, în baza căruia ofiţerii Serviciului Român de Informaţii şi resursele acestui serviciu au fost direcţionate către desfăşurarea anchetelor penale şi a administrării probelor în cadrul unor dosare care aveau ca obiect cercetarea „oricărei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani”.

Aşadar, consider că trebuie analizat dacă semnarea Protocolului de cooperare şi punerea în aplicare a acestuia, ca urmare a aprobării Directorul Serviciului Român de Informaţii de la momentul 2009, constituie fapte de folosire de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, astfel cum arată dispoziţiile art. 295 C.pen. (Delapidarea).

34. În egală măsură, această verificare poate viza şi faptele persoanelor reprezentante ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au semnat şi pus în aplicare respectivul Protocol, începând cu momentul 2009. Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine şi gestionează bugetul Ministerului Public. Tot art. 70 arată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un Prim-adjunct şi un Adjunct. Astfel cum se poate observa, Protocolul de cooperare a fost semnat atât de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (de la momentul 2009), cât şi de Prim-adjunct. Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 295 C.pen., consider că se impune a fi analizat dacă, în baza Protocolului de cooperare, resursele umane şi materiale ale parchetelor din România au fost folosite în cadrul unor activităţi care exced cadrul stabilit de procesul penal.

35. Faptele descrise mai sus pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de „Deturnare de fonduri” (art. 307 C.pen.) care arată că schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale (adică spre alte obiective decât cele stabilite prin Bugetul de Stat), se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Este de menţionat că, pentru realizarea elementului material, norma de incriminare nu mai prevede producerea unei consecinţe de natură materială sau vreo pagubă în patrimoniul autorităţii publice sau instituţiei publice prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau resurselor materiale alocate acestora.

36. De asemenea, apreciez că ar trebui verificat şi dacă, raportat la încheierea şi punerea în aplicare a Protocolului de cooperare, s-a săvârşit infracţiunea de „Divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice” (art. 304 C.pen.), în oricare dintre cele trei variante, respectiv:

1) divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă;

2) divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă;

3) dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Astfel cum rezultă din cuprinsul Protocolului de cooperare, a existat un  schimb real de informaţii între Serviciul Român de Informaţii şi parchetele din România, subordonate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (începând cu momentul 2009). Prin urmare, din moment ce procurorii au transmis informaţii secrete de serviciu/nepublice (mai precis, informaţii şi date care proveneau din ancheta penală ţi din dosarele de urmărire penală care sunt, cel puţin, nepublice), iar ofiţerii  Serviciului Român de Informaţii, la rândul lor, au transmis informaţii secrete de serviciu/nepublice care proveneau din activităţile operative ale Serviciului, apreciez că pot fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „Divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice” (art. 304 C.pen.), în oricare dintre cele trei variante.

ADRIAN SÂRBU”