Având în vedere că data de 14 aprilie este anul acesta într-o zi de sâmbătă, salariile din învăţământ vor fi plătite vineri, 13 aprilie. Pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, la fel ca pentru toate unităţile aflate în subordine/ coordonare, finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul MEN, data de primire a salariilor este 14 din luna curentă pentru munca prestată în luna anterioară.
Data de 14 nu este aleasă întâmplător ca zi de salariu, ci pentru că sistemul are nevoie de timpul fizic cuprins între zilele de 1 – 14 ale lunii pentru a pregăti documentele primare şi cele de plată.
„Volumul mare de muncă este dat de dimensiunea sistemului, numărul mare de unităţi de învăţământ şi de salariaţi. (…) Având în vedere că data de 14 aprilie este anul acesta într-o zi de sâmbătă, salariile vor fi plătite vineri, 13 aprilie”, se arată într-un comunicat.
Potrivit MEN, luna aprilie este cu atât mai importantă cu cât salariaţii din învăţământ beneficiază de o majorare salarială aplicată de la 1 martie 2018, iar întocmirea documentelor contabile nu poate începe mai devreme de închiderea ultimei zile lucrătoare din luna pentru care se realizează plata.