Potrivit MEN, în prima etapă (8 – 26 martie) din calendarul înscrierii copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2018 – 2019, au fost depuse şi validate, la nivel naţional, 152.962 de cereri. Dintre acestea, au fost admise 151.959 de cereri, reprezentând 99,34% dintre solicitările înregistrate, în timp ce 1.003 cereri (0,7%) au fost respinse deoarece nu conţineau opţiunea revenirii la şcoala de circumscripţie.
Cele 1.003 cereri vor fi soluţionate în a doua etapă (12 – 18 aprilie), rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, arată sursa citată. În acest sens, părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere după fiecare etapă de înscriere.
Rezultatele finale vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua, precizează MEN într-un comunicat.
Anul trecut, în prima etapă au fost admise 152.872 de cereri, adică 99,2% din cele 154.102 introduse şi validate. Din totalul celor 151.959 de cereri admise, 130.152 au fost admise la prima opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie, 21.132 de cereri au fost admise la prima opţiune făcută pentru altă şcoală, iar 675 – la a doua opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie.
Citeşte şi Ministerul Educaţiei, anunţ important înainte de PAŞTE. Vezi când se plătesc salariile în învăţământ