Augustin Zegrean, despre rejudecarea dosarelor: E un principiu în drept care e mai tare decât toate

Fostul președinte al Curții Constituționale a României nu vede cu ochi buni propunerea făcută de deputatul PSD Cătălin Rădulescu de a rejudeca toate dosarele de după 2009. „Poate, eventual, să dea o lege prin care să dea un drept de revizuire”, spune Augustin Zegrean.
Ileana Popescu
06 apr. 2018, 07:15
Augustin Zegrean, despre rejudecarea dosarelor: E un principiu în drept care e mai tare decât toate

„Toată lumea se vaită că nu a știut, toată lumea a știut. Cum puteau judecătorii să nu știe, când ei judecau dosarele și la televizor apărea dosar întocmit cu spirjinul SRI?! Să dai o lege că se anulează dosarele, asta mi se pare ciudat. Poate, eventual, să dea o lege prin care să dea un drept de revizuire, să fie o cale de revizuire a sentințelor pentru cele care s-au pronunțat deja, iar pentru cele în curs de soluționare să găsească o soluție”, a spus Augustin Zegrean, pentru Digi24. 

Deputatul Cătălin Rădulescu: Protocoalele SRI cu instituţii din sistemul judiciar, un act de poliţie politică

„Cine s-ar fi gândit că se mai poate întâmpla?! În vechiul Cod Penal din 1968, Securitatea a fost scoasă din cadrul organelor de urmărire penală. Din 1968 până în 1989, cel puțin teoretic, nu s-a făcut așa ceva. Cine s-a gândit că le vine ideea să o facă acum?! Sigur că, în măsura în care s-a încălcat legea prin aceste metode, se poate pune problema anulării dosarelor, nu a dosarelor deja judecate, pentru că este un principiu care e mai tare decât toate, în drept, care vorbește despre stabilitatea raporturilor juridice. Nu poți să o tot iei de la capăt, așa, la nesfârșit”, a adăugat fostul președinte al CCR.

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“