De ce nu a fost eliberat torţionarul Vişinescu. Motivarea Curţii de Apel

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arată, în motivare, că i-au respins torţionarului Alexandru Vişinescu cererea de eliberare din motive medicale deoarece evoluţia afecţiunilor sale este aceeaşi, chiar dacă se află în libertate sau în detenţie.    
Romania TV
11 apr. 2018, 16:49
De ce nu a fost eliberat torţionarul Vişinescu. Motivarea Curţii de Apel

„Actualul stadiu evolutiv al patologiei complexe pe care o reprezintă petentul necesită tratament medical de specialitate, care poate fi realizat în cadrul reţelei sanitare a ANP. În condiţiile respectării indicaţiilor terapeutice, s-a apreciat că evoluţia acestor afecţiuni este aceeaşi, indiferent dacă petentul se află în detenţie sau în stare de libertate”, arată motivarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.

Aceştia spun că în cazul afecţiunilor de care suferă Alexandru Vişinescu şi având în vedere vârsta sa înaintată (91 de ani), se impun asigurarea tratamentului medicamentos, o monitorizare permanentă, dar şi un regim igieno-dietetic strict, iar acestea pot fi asigurate în unitatea spitalicească din detenţie. La nevoie, consultul de specialitate poate fi efectuat în spitalele Ministerului Sănătăţii.

„S-a apreciat, pentru concluziile anterior expuse, faptul că la momentul actual petentul nu se află în imposibilitatea executării din punct de vedere medical. Aceste concluzii au fost menţinute prin avizul nr. (…) emis de Comisia Superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti. (…) Dosarul medical al petentului relevă preocuparea medicilor din cadrul reţelei ANP pentru tratarea corespunzătoare a patologiei petentului. În consecinţă, Curtea apreciază faptul că, prin raportare la standardele naţionale şi europene, afecţiunile medicale ale petentului nu impun acordarea în prezent a întreruperii executării pedepsei închisorii”, se mai precizează în document.

Aceeaşi sursă mai arată că apărătorul lui Vişinescu a motivat cererea de eliberare subliniind că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, deoarece, de la data săvârşirii pretinselor fapte, clientul său nu a mai fost acuzat de nicio faptă penală. Potrivit documentului, avocatul a mai punctat că Vişinescu nu are antecedente penale, „infracţiunea pentru care a fost condamnat fiind comisă la vârsta de 31-36 de ani”.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, în 1 martie 2018, cererea de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare.

Decizia magistraţilor nu este definitiă, iar în 12 aprilie se va judeca la Curtea Supremă contestaţia torţionarului. 

Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare, a cerut magistraţilor întreruperea executării pedepsei, pe motiv că problemele sale medicale nu pot fi ţinute sub observaţie în unitatea medicală din penitenciar.

Alexandru Vişinescu a fost încarcerat în februarie 2016, după ce judecătorii instanţei supreme au decis condamnarea definitivă a acestuia la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Românii riscă amenzi uriașe. Totul se trage de la rețelele de socializare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru proprietarii de locuințe. Se va achita obligatoriu la nivel național. Cine schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă