Inspectorii generali de la ISJ Buzău şi Vrancea au fost demişi

Cei trei inspectori generali ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău au fost demişi joi prin ordin al ministrului Educaţiei. Aceeaşi măsură îl vizează şi pe inspectorul general al IŞJ Vrancea, Dorin Cristea.
Romania TV
12 apr. 2018, 10:47
Inspectorii generali de la ISJ Buzău şi Vrancea au fost demişi

Inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian, a anunţat joi că a primit ordinal de demitere în funcţie. Măsura le vizează şi pe cele două ajuncte ale sale, Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău.

Ordin de demitere din funcţie a fost transmis şi inspectorului general al IŞJ Vrancea, profesorul Dorin Cristea.

Potrivit news.ro, nici la Buzău şi nici în Vrancea nu se ştie cine va prelua funcţiile de conducere de la vârful inspectoratelor şcolare întrucât ministeruil nu a trimis în teritoriu nici o precizare în acest sens.

Demiterea şefilor de inspectorate din Buzău şi Vrancea vine după ce aceştia au primit calificativul „nesastifăcător” la evaluarea activităţii manageriale pe anul trecut, deşi toţi au făcut contestaţie.

La Brăila, inspectorul general al IŞJ este în concediu medical astfel că în cazul său nu se poate dispune demiterea, însă cel mai probabil măsura îl va viza şi el la revenirea la serviciu.

Toţi şefii inspectoratelor şcolare din regiune se află în război deschis cu Ministerul Educaţiei după ce au fost demişi, deşi erau în funcţii câştigate prin concurs. Ei au revenit pe posturi după ce au acţionat ministerul în justiţie, însă ulterior toţi au primit calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea activităţii pe anul trecut, ceea ce le-a adus acum demiterea.

În teritoriu nu au ajuns însă şi ordinele care prevăd noile numiri.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
Capital.ro
Șoc istoric în Ungaria. Se vinde țara. Ce se întâmplă la granițele României
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Oferta lunii! Mașini scoase la vânzare cu prețuri pornind de la 50 de lei
Adevarul
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui Ștefan cel Mare și de unde vine numele lor
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Leii, favoriții toamnei pe plan financiar. Noroc la câștiguri neașteptate și pentru alte zodii
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Cursa strânsă între Kamala Harris și Donald Trump în statele-cheie pentru alegerile din SUA
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...