Întrebați de BBC ce ar putea duce la un conflict global, ce l-ar putea opri și în ce situații începem să ne îngrijorăm, şase experți în relații internaționale și-au prezentat opiniile. Astfel, Shashank Joshi, expert în Orientul Mijlociul și Asia de Sud, opinează: „Un al treilea război mondial este puțin probabil. Este poate prima perioadă în care cele mai mari puteri se opun simultan. Marile puteri mondiale sunt conduse de adevărați naționaliști iar acest lucru face dificil pentru orice țară să dea înapoi în situație de criză. Avem Organizația Națiunilor Unite, avem acorduri internaționale pentru controlul armelor, ceva ce în trecut nu am avut. Aceste instituții reprezintă o rețea de restricții„.
La rândul său, Tom Donnelly, expert în probleme de strategie la American Enterprise Institute din Washington, spune: „Nu, nu cred ca va fi un al treilea război mondial. Rusia este un adversar. Dacă ne înțeleg greșit (n.r. am putea ajunge la un conflict global). Dacă văd democrația ca pe o formă de guvernare, în esență slabă și ineficientă. Cred că este mai probabil să existe războaie prin intermediari iar greul îl vor duce în mare alte țări decât marile puteri„.
În schimb, Serghei Markov, director al Institutului pentru Studii Politice din Moscova, spune că războiul e aproape: „Probabilitatea unui al treilea război mondial este foarte mare. Liderii occidentali cred că sunt mai puternici decât Rusia. Există propagandă de ambele părți. Putem începe să ne îngrijorăm dacă americanii ucid soldați ruși„, a declarat acesta.
la polul opus se situază Steve Tsang, specialist în ştiinţe politice, la Școala de Studii Orientale și Africane: „Nu vom avea un al treilea război mondial. Liderul nord coreean este foarte aproape de a dobândi capabilitate nucleară. Avem jucători numeroși iar unii dintre ei ar putea strica neintenționat planurile celorlalți. Începem să ne îngrijorăm dacă guvernul american începe să retragă personal american din peninsula coreeană. Ar fi un semnal extrem de periculos„.
Lina Khatib, responsabil al programului Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Chatham House, are o altă viziune: „Suntem martorii unui al treilea război mondial rece. Conflictul sirian este deja un conflict global. Sunt foarte multe conflicte care au numeroși actori internaționali implicați. Este un nou tip de război, de tip proxy (n.r. război prin intermediari). Comunitatea internațională a ignorat în mare parte conflictul sirian. Dacă vom continua să nu facem nimic, va lua amploare și ne va lovi fără să fim pregătiți. Deși Orientul Mijlociu este o zonă de conflict, sunt foarte mulți membri ai societății civile care lucrează pe teren. Acești oameni vor fi stâlpii pe care se va construi pacea când este momentul oportun„.
Patricia Lewis, şefa centrului de cercetări Chatham House, spune la rândul său: „Sper că nu ne îndreptăm către al treilea război mondial. Distrugerea barierelor în termeni de acceptabilitate a distrugerii în masă ar putea duce la un conflict global. Putem începe să ne îngrijorăm când sunt întrerupte canalele de comunicație, fie prin tăierea cablurilor, fie prin atacuri cibernetice asupra sateliților. Este mai probabil să aibă loc un conflict global dacă ne imaginăm că este imposibil„.