Ana Bogdan, performera săptămânii în tenisul românesc. S-a calificat în sferturi la Bogota

Ana Bogdan s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a trecut de rusoaica Ana Blinkova cu 1-6, 7-6 (8), 6-4.
Ionela Marcu
13 apr. 2018, 16:05
Ana Bogdan, performera săptămânii în tenisul românesc. S-a calificat în sferturi la Bogota

Ana Bogdan (25 ani, 76 WTA), a şaptea favorită, s-a impus după două ore şi 39 de minute de joc efectiv, dar la a treia repriză a meciului, care a fost întrerupt prima oară de ploaie la 30-30 în setul decisiv, iar apoi la scorul, de 2-2.

Ana Bogdan a salvat o minge de meci în tiebreak-ul setului secund, iar în decisiv a fost condusă cu 2-0, 3-2 şi 4-3, după care a câştigat trei ghemuri consecutive şi meciul.

Românca a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, reuşind să transforme doar 6 din cele 23 de oportunităţi de break de care a beneficiat. Blinkova (19 ani, 115 WTA) a reuşit 6 aşi şi a comis 13 duble greşeli.

Citeşte şi Jelena Ostapenko a încercat să servească legată la ochi. Ce a urmat a stârnit hazul tuturor VIDEO

Scorul meciurilor directe era egal, 1-1, Bogdan câştigând în 2015 la Moscova, în optimi, cu 7-5, 6-4, iar Blinkova a câştigat anul trecut în optimi la Budapesta, în optimi, cu 6-4, 6-3.

În urma acestei victorii Ana Bogdan urcă şapte locuri în ierarhia WTA, urmând să ajungă pe 69, cea mai înaltă pouiţie din carieră.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe jucătoarea chiliană Daniela Seguel (25 ani, 191 WTA), venită din calificări, meciul fiind programat tot vineri.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță în Turcia. Coșmar la ora 03.00: “Au ieșit două mașini, ne-au urmărit 10 km, ne depășeau și puneau frână bruscă”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri din impozit
Playtech.ro
Cum îți dai seama dacă ai luat virusul West Nile după o înțepătură de țânțar
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi detalii în ancheta crimei din Brăila! Dentista Marin Gavril ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea
Capital.ro
Anunț pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Toți vor fi verificați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Două treimi din cetățenii UE îngrijorați de securitatea Uniunii Europene, relevă un sondaj
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!