Un grav accident s-a petrecut pe DN17, în localitatea Viișoara. Biciclistul a fost lovit în plin de un polițist care circula în aceeași direcție. Impactul a fost atât de puternic încât a fost proiectat pe celălalt sens de mers, unde a fost lovit încă o dată, de o altă mașină.
În urma impactului, bărbatul a murit pe loc.
Polițistul care a provocat accidentul se afla în afara programului și băuse înainte să urce la volan. Acesta a fost reţinut şi este cercetat pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.
“În urma testării cu aparatul etilotest (n.r. a poliţistului), a rezultat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai spus şeful Biroului Rutier Bistriţa.
Citeşte şi Accident grav în judeţul Vrancea. O persoană a fost rănită
Vasile R. lucra la Serviciul Logistic şi se ocupa de maşinile de poliţie. Împreună cu familia locuieşte în Viişoara. Bărbatul este tatăl unei adolescente.
Biciclistul ucis în accident avea 48 de ani și era tatăl a patru copii dintre care unul de numai 16 ani.