Iată care sunt aspectele de care trebuie să ții cont și la ce trucuri de machiaj trebuie să apelezi pentru a menține pasul cu tendințele acestei perioade a anului.
Apelează la un look cât mai natural
După cum am zis, un bronz „forțat” nu trebuie să facă parte din look-ul tău. Lasă pielea să aibă un aspect cât mai natural și încearcă să vizitezi cât mai des o cosmeticiană pentru a oferi sprâncenelor o formă cât mai bine conturată.
Ai grijă de tenul tău și oferă-i un aspect proaspăt și sănătos, nu-l încărca foarte mult. Apelează la acele produse de machiaj care iluminează tenul și care scot în evidență pomeții, un bun exemplu fiind blush-ul.
Folosește baze de machiaj ușoare
Dacă nu vrei ca tenul tău să aibă un aspect foarte încărcat, indicat este să apelezi la baze de machiaj fluide, translucide. O cremă hidratantă aplicată înainte de machiaj ar fi binevenită.
Încearcă să renunți la pudra de față și înlocuiește-o cu perle bronzante sau fard de obraz sidefat, acestea vor oferi un „aer” natural feței tale.
Apelează cât mai des la nuanța roz-luminos
Aceasta susține culoarea roz-naturală a obrajilor. Acoperă-ți obrajii cu un luciu rozaliu iar pe pomeți aplică un fard de nunță corai deschis, nunațe de roz sau orice culoare care dă senzația de „proaspăt”.
Fardul de pleoape și genele
Nuanțele la care poți apela sunt maro, gri-deschis sau orice nuanță care este cât mai puțin vizibilă. Nu încărca pleoapa foarte mult, las-o să „respire”.
Poți apela și la rimel, acesta va scoate în evidență genele iar pentru un machiaj de seară poți să faci un contur al ochiului cu ajutorul unui eye-liner iar clasicul smokey-eyes este și el binevenit.
Scoate în evidență buzele
Dacă vrei o „pată” de culoare, buzele de un roșu aprins nu ar fi o idee rea! Nu încărca pleoapele cu tot felul de culori puternice și aprinse, încearcă să scoți în evidență numai buzele.
Poți să îți conturezi buzele înainte de a aplica rujul, iar pentru a-l uniformiza poți apela la o pensulă. Dacă vrei să reziste mai mult timp peste zi, poți înainte să „tapetezi” buzele cu puțin fond de ten, acesta va oferi o mai mare stabilitate rujului.
Dacă nu ești însă o „fană” a acestei culori, poți să apelezi la un lip-gloss transparent sau la culori puțin mai „șterse”, cele care se aseamănă foarte mult cu nuanța pielii.
Nu uita, dacă vrei să scoți ceva anume în evidență, accentuează fie buzele fie pleoapele, însă nu ambele deodată. Accentuează linia pomeților însă nu încărca foarte mult tenul cu fond de ten sau cu pudră, încearcă să scoți în evidență acea culoare rozalie a obrajilor, iar dacă nu o ai bine definită, poți să o definești de una singură.
Se pare că în perioada aceasta a anului este indicat să oferi tenului tău un aspect cât mai natural și nu unul care să ilustreze „insistențele” tale în materie de machiaj. Păstrează un aspect simplu, natural și frumos!