Protest împotriva invalidării referendumului în Sibiu

Aproximativ 50 de persoane au protestat, joi seară, în centrul Sibiului faţă de invalidarea referendumului, scandând lozinci împotriva lui Traian Băsescu şi a Curţii Constituţionale.
Romania TV
23 aug. 2012, 19:08
Protest împotriva invalidării referendumului în Sibiu

Protestul la care au participat aproximativ 50 de persoane a fost organizat de Asociaţia Sibiu. Decembrie `89 şi a început la ora 19.30 în Piaţa Mare a Sibiului, protestatarii parcurgând bulevardul central Nicolae Bălcescu, apoi întorcându-se în Piaţa Mare, unde, în jurul orei 21, protestul s-a încheiat fără incidente.

Protestatarii au scandat pe tot parcursul manifestării lozinci împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu, precum şi a Curţii Constituţionale a României, care a decis invalidarea referendumului din 29 iulie. Oamenii au scandat „Eşti un ticălos/Jos Băsescu, jos”, „Votul popular a fost majoritar”, „Băsescu şi PDL/Sărăcie, foamete”, „Demisia”, „Băsescu şi gaşca lui – duşmanii poporului”, dar şi „CCR, duşmanul ţării e” sau „Vrem justiţie curată, nu politizată”.

Totodată, protestatarii au purtat pancarte pe care au scris „Aspazia, ai trădat”, „Băsescu, poporul nu te vrea” şi au arborat steaguri tricolore cu stema decupată.

Protestatarii au lăsat în Piaţa Mare a Sibiului o candelă la placa comemorativă a eroilor Revoluţiei din 1989, unde au scandat „Păcat pentru sângele vărsat”, iar în faţa sediului PDL, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, au scadat „Demisia”.

Mitingul a fost organizat de Asociaţia Sibiu Decembrie `89 şi s-a terminat fără incidente.

DailyBusiness
Senatul iartă pensionarii și le oferă mai mulți bani! Legea s-a adoptat AZI
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Mâncarea care îți îmbunătățește circulația sângelui și scade riscul de hipertensiune. Te și ajută să te saturi mai repede
Capital.ro
A murit cea mai mare ACTRIȚĂ! Marea doamnă s-a stins chiar azi. Românii, în doliu
Playtech.ro
Doamne, cum arată Andreea Bănică nemachiată și în costum de baie la 46 de ani! Puține vedete au curaj să se afișeze așa
DailyBusiness
Vești excelente! Se dau 55.000 de euro GRATIS de la Guvern
Adevarul
Cu cât s-ar putea majora pensiile de la 1 ianuarie. Simulare de calcul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
S-a rupt coaliția. Lovitura dată Ciucă l-a năucit pe Ciolacu
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Cine este Maria, românca găsită moartă în grădina unei vile din Italia. Ar fi fost ucisă de un adolescent de doar 17 ani
Cancan.ro
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei sale soții. Cei doi duc o bătălie grea la tribunal pentru custodia fiului lor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A explodat bomba despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce a făcut președintele României: 18 ani ne-am judecat
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Premierul belgian Alexander De Croo critică dur Biserica Catolică pentru abuzuri sexuale
MediaFlux
SUBMARIN NUCLEAR SCUFUNDAT! ALERTĂ la NIVEL MONDIAL! Nu se RECUNOAȘTE NIMIC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi