Președintele Klaus Iohannis a organizat o festivitate de decorare a mai multor spitale din ţară, ocazie cu care a ţinut şi un scurt discurs.
„Dragi medici și asistente medicale,
Pentru noi, românii, 2018 este un moment de mare însemnătate, în care celebrăm trecutul şi vorbim despre viitor, despre viziune, despre cum va arăta România peste 100 de ani.
Tocmai de aceea, Centenarul Marii Uniri reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a acorda Ordinul «Meritul Sanitar» spitalelor care împlinesc un număr semnificativ de ani de la înființare, ani în care s-au remarcat prin rezultatele obținute în perfecționarea actului medical. Mă bucur că această recunoaștere are loc în perioada în care marcăm și Ziua Mondială a Sănătății.
Când evocăm trecutul, ne gândim la medici de excepţie, care au făcut cunoscut numele țării noastre peste hotare, la promotori ai unor specialități medicale precum urologia sau chirurgia plastică şi reconstructivă, la spitale care le poartă numele în semn de profundă considerație şi recunoaștere a meritelor lor.
Ne referim, totodată, la spitale care, în pofida greutăților cu care se confruntă sistemul de sănătate din România, au reușit de-a lungul deceniilor de existență și reușesc și în continuare, prin devotamentul şi efortul cadrelor medicale şi echipelor de management, să ofere servicii de calitate tuturor românilor.
Când vorbim despre viitor, vorbim despre tineri medici, cărora le revine datoria de a duce mai departe numele predecesorilor lor și reputația spitalelor în care s-au format, dar şi despre proiectele şi obiectivele pe care ni le-am asumat în plan extern.
Viitorul înseamnă acces universal la actul medical și un nou concept bazat pe prevenție, medicină personalizată, inovare și sustenabilitate.
Pentru atingerea acestor obiective, este nevoie rapid de măsuri concrete pentru a rezolva problemele cronice ale sistemului sanitar românesc.
În același timp, modelele de bune practici trebuie recunoscute și valorificate. Cu medici de excepţie, cu echipe de management animate de determinare și abnegație, precum cele din care faceți parte și dumneavoastră, vom avea spitale în care să pășim cu încredere!
Sunteți exemple de profesionalism, responsabilitate, dăruire şi efort continuu în slujba unei cauze nobile, aceea de a avea grijă de sănătatea noastră, a tuturor.
Am certitudinea că veți contribui la acea schimbare a sistemului medical românesc pe care ne-o dorim cu toții!
Vă felicit și vă mulțumesc!”, a trasnmis preşedintele, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.