Declaraţiile lui Farage au fost făcute după ce fostul lider al UKIP a avut o întrevedere cu Macron la Strasbourg, la care a mai participat şi Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.
”Am fost introdus preşedintelui Macron de către Tajani, care m-a prezentat drept copilul teribil al Parlamentului European, iar Macron a zâmbit şi a spus că ştie acest lucru. Macron a fost foarte politicos, iar întâlnirea cu acesta mă face să cred că el este ultima şansă pentru Uniunea Europeană”, a declarat Farage, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Se lărgeşte din nou Uniunea Europeană. Două state din UE ar fi eligibile
”În mod evident, Macron încă nu înţelege că viitorul Europei va fi eurosceptic. Recentele alegeri din Ungaria, Italia sau Cehia scot în evidenţă faptul că oamenii din Europa s-au săturat de controlul Bruxellesului şi că vor ca puterea să revină instituţiilor naţionale”, a adăugat fostul lider al UKIP.