Procuratura din oraşul Stuttgart a transmis că percheziţiile, în landurile Baden-Wuerttemberg şi Bavaria, au legătură cu suspiciuni de fraudă şi publicitate falsă.
Ancheta vizează un membru al consiliului de administraţie al Porsche, un alt membru al conducerii companiei şi o a treia persoană care nu mai este angajată Porsche, au precizat autorităţile, informează Mediafax.
Un purtător de cuvânt al companiei Porsche a confirmat percheziţiile, fără a oferi alte detalii, informează agenţia Reuters.
Grupul auto german Volkswagen trebuie să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante.
Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante, potrivit Mediafax.
De asemena, procurorii au descins şi la două sedii Audi, a altă firmă din grupul Volkswagen. Audi a confirmat că sediile din Ingolstadt şi Neckarsulm ale companiei au fost vizate de acţiunea autorităţilor.
În luna iulie, procurorii din Munchen au anunţat că au iniţiat o investigaţie asupra companiei Audi, după ce Guvernul federal a acuzat divizia Volkswagen că a înşelat testele de emisii poluante.