Întrebat pe cine va propune PDL pentru a prelua funcţia de preşedinte interimar al Senatului, Cristian Rădulescu a răspuns scurt: „Petru Filip”.
Chestionat cu privire la persoana pe care grupul PDL din Senat o va nominaliza pentru funcţia de preşedinte al Senatului, când vor fi organizate alegeri, Rădulescu a fost evaziv: „Aia este altceva”.
Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, înaintea Biroului Permanent extraordinar în care opoziţia doreşte supunerea la vot a revocării lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, că democrat-liberalii vor vota pentru revocare.
Blaga a precizat că senatorii PDL vor vota, atât în Biroul Permanent, cât şi în plen, pentru revocarea lui Mircea Geoană din funcţie, aşa cum au stabilit încă de la prima solicitare de înlocuire a acestuia, făcută acum două săptămâni de PSD.
Blaga nu a menţionat niciun posibil nume de candidat al grupului PDL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, afirmând că o decizie în acest sens se va lua după discuţia din Biroul Permanent.
În schimb, deputatul PDL Raluca Turcan a precizat că în topul listei de candidaţi pentru preşedinţia Senatului din partea PDL ar trebui să fie Vasile Blaga.
Raluca Turcan a arătat că, în opinia sa, e aproape cert că PSD va pierde preşedinţia Senatului, ţinând cont de majoritatea parlamentară din acest for legislativ.
„E nevoie de un om care să poată să strângă rândurile unei majorităţi la Senat tocmai pentru a mişca înainte relansarea economică şi reforma statului în parteneriat cu preşedintele Traian Băsescu”, a declarat Turcan pentru Mediafax.