CCR: Nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale doar pregătirea sau săvârşirea de astfel de infracţiuni

În document se arată, referitor la termenul de „securitate naţională”, că CCR a statuat deja, în jurisprudenţa sa, că aceasta nu implică numai domeniul militar, ci are şi o componentă socială şi economică.

„Curtea constată că realizarea securităţii naţionale nu reprezintă o proiecţie viitoare, ci este un proces continuu care menţine starea de securitate naţională existentă. În acest sens, Curtea a statuat că, spre deosebire de ‘apărarea ţării’, care presupune posibilitatea unei intervenţii active, dinamice în cazul unor atacuri sau al unor acţiuni ostile din exterior, ‘securitatea naţională’ implică activităţi destinate menţinerii unei stări preexistente de linişte şi de siguranţă internă. (…) Astfel, complexul de activităţi derulat de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se circumscrie acestei sfere şi are ca scop obţinerea de informaţii care să asigure cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe la securitatea naţională”, se precizează în motivare.

CCR a observat, pe de altă parte, că activitatea procesual penală este destinată „constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificării persoanei care a săvârşit-o, cunoaşterii împrejurărilor care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal, necesare pentru justa soluţionare a cauzei”, scopul fiind tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate.

„Aşa fiind, Curtea constată că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţii procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Astfel, (…) rezultă că Legea 51/1991 şi Codul de procedură penală au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice”, se arată în documentul citat.

Alte articole

Curtea Constituţională a declarat neconstituțională Legea pensiilor militare, majorarea nu se va aplica. Decizia e definitivă

Va fi scos Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni? Ce decid judecătorii Curții Constituționale. Măsuri sporite de securitate la CCR

Instanţa constituţională a concluzionat că existenţa unei situaţii care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale nu presupune „în mod automat şi necesar” pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, mijloacele de preîntâmpinare a ameninţărilor neputându-se rezuma la combaterea infracţiunilor. Ca argument este adusă măsura declarării ca indezirabil, ce se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

„Astfel, dacă s-ar accepta premisa înaintată de autorul excepţiei, potrivit căreia ameninţările la adresa securităţii naţionale trebuie să se regăsească, exclusiv, printre infracţiunile prevăzute de Titlul X din Codul penal, în realitate, s-ar ajunge la situaţia în care organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale ar putea solicita încuviinţarea efectuării de activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului doar dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la Titlul X din Codul penal. Or, o atare limitare ar însemna, în realitate, imposibilitatea acestor organe de a-şi exercita competenţele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare”, se menţionează în motivare.

CCR a constatat, în consecinţă, că nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale doar pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, stabilind că, din acest punct de vedere, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea.51/1991 privind securitatea naţională este neîntemeiată.

Citeşte şi: CCR: Legea privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă datelor obţinute prin restrângerea unor drepturi

CCR a admis parţial, pe 28 februarie, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis atunci AGERPRES, a fost luată în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 3, articolului 10, articolului 11 şi articolului 13 din Legea numărul 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea numărul 255/2013, precum şi a dispoziţiilor articolului 13 din acelaşi act normativ, în forma în vigoare.

Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art. 3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

Sursa citată preciza că dispoziţiile articolului 3 litera f) Legea numărul 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea 255/2013, au următorul cuprins: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.

În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că, pornind de la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia orice ingerinţă în drepturile şi libertăţile persoanei trebuie să fie „prevăzută de lege”, cerinţă care nu se limitează doar la stabilirea unui anumit temei legal în dreptul intern, ci vizează calitatea legii, care trebuie să fie accesibilă, clară şi previzibilă, Curtea a analizat în ce măsură sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” din cuprinsul articolului 3 litera f) din Legea numărul 51/1991 întruneşte condiţiile de claritate şi previzibilitate.

„Curtea a constatat că legiuitorul trebuie să realizeze o distincţie între faptele care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi care pot fi calificate drept chestiuni ce ţin de dreptul penal, cu consecinţa incidenţei mijloacelor de drept penal şi procesual penal, pe de o parte, şi acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor unei colectivităţi/comunităţi (de rasă, origine etnică, religie, etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparţin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pe de altă parte”, se menţiona în comunicat.

Potrivit sursei citate, Curtea a observat că sintagma criticată nu realizează această distincţie, ci se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora.

„Astfel, din modul de redactare a sintagmei criticate rezultă că se poate circumscrie unei ameninţări la adresa securităţii naţionale orice faptă/acţiune, cu sau fără conotaţie penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Consecinţa unei atare constatări este folosirea, în toate aceste cazuri, a mijloacelor intruzive circumstanţiate activităţii specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei, reglementate de Legea 51/1991 (de exemplu: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee, etc)”, precizau judecătorii constituţionali.

CCR arăta că, pentru aceste motive, a constatat că reglementarea criticată contravine prevederilor constituţionale ale articolului 1 alineatul (5) referitoare la principiul legalităţii, în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei, articolul 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi articolul 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 3 literele a)-e) şi g)-m), articolului 10, articolului 11 alineatul (1) litera d) şi articolului 13 din Legea numărul 51/1991 privind securitatea naţională a României, precum şi a dispoziţiilor articolului 13 din acelaşi act normativ, în forma anterioară modificării prin Legea numărul 255/2013, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate, respingerea.