CSM lansează procesul de consultare a magistraţilor cu privire la modificările Codurilor penal şi de procedură penală şi civilă

CSM a anunţat joi că lansează procesul de consultare a magistraţilor cu privire la modificările Codului penal, Codului de procedură penală şi a celui de procedură civilă, propunerile venite din sistemul judiciar urmând să fie centralizate pentru a fi elaborat "un punct de vedere detaliat pentru fiecare proiect în parte".
Romania TV
19 apr. 2018, 14:44
CSM lansează procesul de consultare a magistraţilor cu privire la modificările Codurilor penal şi de procedură penală şi civilă

„Prin adresa nr. 4c-32/466 din 19.04.2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a transmis Consiliului proiectele de modificare şi completare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aflate în procedură parlamentară la această comisie. În raport de importanţa şi implicaţiile demersului legislativ, Consiliul a apreciat necesară consultarea, în prealabil, a tuturor magistraţilor din sistemul judiciar, urmând ca aceste proiecte de acte normative să fie transmise, în acest sens, către instanţe şi parchete”, transmite CSM într-un comunicat citat de News.ro.

Conform instituţiei, observaţiile şi propunerile formulate de instanţe şi parchete vor fi centralizate la nivelul Consiliului, acesta urmând să emită ulterior un punct de vedere detaliat, pentru fiecare proiect în parte.

Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a decis joi ca dezbaterile generale privind modificarea Codului penal şi Codului de proceură penală să înceapă în 2 mai. Opoziţia a acuzat că modificările Codurilor penale sunt „cu dedicaţie” pentru Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele comisiei, fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, a susţinut însă că prin aceste modificări se vrea „normalizarea vieţii în România”.

Proiectul de modificare a Codului Penal prevede că emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracţiunea de ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate. Declaraţiile publice făcute de autorităţile publice sau funcţionari publici prin care, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru a scăpa de pedeapsă, mituitorul sau făptuitorul trebuie să denunţe fapta în cel mult 6 luni de la data săvârşirii acesteia şi înainte de a începe urmărirea penală. Se abrogă articolul privind neglijenţa în serviciu.

Conform proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii pot fi comunicate public informaţii doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecţii nu pot fi prezentaţi cu cătuşe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepţia publică faptul că ar fi vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore. Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate şi nu pot fi folosite în alte cauze penale şi pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandat de percheziţie.

 

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni