Primarul oraşului Ghimbav, sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu

Primarul oraşului Ghimbav, Toma Dorel, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu, au decis vineri magistraţii de la Tribunalul Braşov.
Iulian Tudor
20 apr. 2018, 13:04
Primarul oraşului Ghimbav, sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu

Audierile au început joi şi au durat timp de şapte ore, iar instanţa s-a pronunţat vineri la ora 15.

Alături de primarul oraşului Ghimbav, au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile contabila şefă în cadrul Primăriei Ghimbav, Geogean Ana Alina, şi Dulcinatu Lucia, administrator al unor societăţi comerciale.

Cei trei au fost reţinuţi miercuri seara pentru 24 de ore, iar joi au fost prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.

Edilul Toma Dorel este cercetat pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis joi, de DNA.

Contabila şefă a Primăriei Ghimbav, Geogean Ana Alina, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (şapte fapte), luare de mită în formă continuată, arată documentul citat.

La rândul său, Dulcinatu Lucia, administrator al unor societăţi comerciale, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (cinci fapte), spălarea banilor în formă continuată (patru fapte).

Procurorii au făcut miercuri timp de mai multe ore percheziţii la sediul Primăriei Ghimbav şi la domiciliul primarului, după care acesta a fost audiat la sediul DNA Braşov şi reţinut.

Toma Dorel este primar al oraşului Ghimbav din anul 1994.

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să pui în maioneza de casă pentru a-i da cel mai bun gust. Un simplu ingredient îi dă o savoare de care nu te mai saturi
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Ce nu ai voie să pui pe scara blocului
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
Sorin Grindeanu ar putea fi următorul președinte al României! Iată de ce
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Escrocherie sinistră: avocați vânători de accidente. Victimele, stoarse de bani
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Tatăl lui Cătălin Măruță, internat la Institutul Matei Balș din Capitală! A fost depistat pozitiv cu COVID-19/ EXCLUSIV
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Detaliul incredibil observat la priveghiul legendarului Nicu Covaci. Ce este desenat chiar pe sicriu
Capital.ro
Ordinul care intră în vigoare în România! Proprietarii de locuințe, obligați să obțină certificatul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
A fost prins Diavolul, cel mai căutat fugar! Lucra ca polițist când a comis teribila crimă
substantial.ro
Avertizare nowcasting de cod portocaliu de furtuni pentru București și județul Ilfov
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!