Te-ai cântărit GREŞIT până acum! Cum afli, de fapt, care este greutatea ta REALĂ

Dacă ţii dietă şi te-ai apucat serios de sport, atunci trebuie să ştii cum te cântăreşti corect. Specialiştii în domeniu avertizează că este important să ţii cont de anumite lucruri pentru a avea parte de măsurători exacte. 
Romania TV
21 apr. 2018, 08:05
Te-ai cântărit GREŞIT până acum! Cum afli, de fapt, care este greutatea ta REALĂ

1. Momentul zilei

Pentru a-ți putea urmări progresul, ar fi bine să te cântărești în fiecare zi la aceeași oră sau în fiecare săptămână în aceeași zi. Indicat este să te cântărești abia după ce ți-ai făcut nevoile, dar înainte de a lua micul dejun.

2. Mâncarea sărată

Când stai pe cântar, adu-ți aminte dacă ai mâncat ceva foarte sărat sau nu, fiindcă sarea cauzează retenție de apă și greutatea este, de obicei, mai mare. 

3. Vremea

Ar trebui să te gândești mereu și la cum este vremea, deoarece există studii care au demonstrat că atunci când sunt temperaturi mai scăzute, precipitații mai multe și vânt puternic greutatea oscilează. Este posibil să slăbești sau să te îngrași puțin,dar cu siguranță nu va fi o schimbare permanentă.

4. Hainele

Cel mai bine este să te măsori și să te cântărești îmbrăcat în aceleași haine sau chiar gol, pentru că țesăturile și accesoriile atașate acestora pot fi destul de grele și este foarte important să ai o cifră cât mai apropiată de realitate, pentru a nu fi dezamăgit. 

5. Nu te cântări imediat după antrenament

Dacă tocmai ai fost la sală, cântarul va arăta mai puțin din cauza deshidratării, deci nu vei slăbi cu adevărat instantaneu. Drept urmare există un singur motiv bun să te cântărești la sală, adică pentru a putea controla ce cantitate de lichide pierzi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să afli dacă tu sau rudele tale aveți acțiuni fără să știți de ele. Ai putea lua dividende de pe urma Cuponiadei din anii 90
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI