„Discret, ANP mai evacuează şi alte corpuri de clădiri în alte penitenciare. Încă nu ştim câte-s cu bulină roşie, dar la Penitenciarul Poarta Albă au fost evacuate 3 secţii mai mititele pentru că nu mai prezintă siguranţă. Ceea ce înseamnă că riscăm la finalul acestui an să constatăm că am avut o creştere negativă a numărului de locuri de cazare pentru deţinuţi şi că batista pe care-o ţine pe ţambal Tudorel Toader e una cât se poate de mare. Atât de mare încât acoperă câteva corpuri de clădire – să zicem vreo 20 – care stau să se prăbuşească prin diverse penitenciare”, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
La începutul lunii, FSANP anunţa că ANP a dispus evacuarea de urgenţă a Corpului A al Penitenciarului Iaşi, acesta fiind clasificat de la începutul anului 2017 în clasa de risc seismic I şi populat cu peste 450 de deţinuţi.
Sindicaliştii spuneau că acea clădire de detenţie, deşi are un risc ridicat de prăbuşire şi pune astfel în pericol viaţă personalului şi a deţinuţilor pe care-i adăposteşte, nu se află pe lista de investiţii şi de modernizare a sistemului penitenciar, cu toate că situaţia era cunoscută de către ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader se împrumută pentru investiţii în penitenciare
Ulterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat pe site-ul instituţiei documentele cu privire la situaţia Penitenciarului Iaşi, între care se regăsesc o serie de procese verbale, informări şi liste de achiziţii necesare echilibrării supraaglomerării şi construirii unui spaţiu nou de detenţie. Printre documente s-a numărat şi o informare semnată de Tudorel Toader în ianuarie 2018, transmisă directorului Administraţiei Penitenciarelor, Marian Dobrică, în care i se solicita o analiză a gradului de ocupare a unităţilor din cadrul ANP. Între aceleaşi documente s-a aflat şi o notă semnată de către directorul Penitenciarului Iaşi, Marian Pompiliu, pentru ridicarea unui noi pavilion de detenţie, format din trei corpuri de clădire. Potrivit informării, investiţia este necesară deoarece pavilionul care cazează deţinuţii a fost expertizat tehnic şi clasificat cu grad de risc seismic.
Ministrul Justiţiei a mai publicat şi procesul verbal din 8 noiembrie 2017, în care era inclusă minuta şedinţei de avizare din aceeaşi zi. Potrivit minutei, s-a prezentat documentaţia necesară construirii unui nou sector de deţinere pentru Penitenciarul Iaşi, urmând a fi create 536 de locuri de cazare, fiecare loc cu cel puţin 4,01 mp. Tema de proiectare a fost aprobată de directorul ANP, Marian Dobrică.
Câteva zile mai târziu, în 16 noiembrie 2017, Marian Dobrică a transmis directorului Direcţiei Investiţii din cadrul Ministerului Justiţiei, Constantin Rădulescu, o solicitare de aprobare a „Acordului prealabil” pentru obiectivul de investiţii Sector nou de deţinere – Penitenciar Iaşi. Şi un proces verbal din 2008 arăta că s-a efectuat o expertiză tehnică a obiectivului „Pavilion detenţie 600 de locuri” în cadrul Penitenciarului Iaşi.