Reacţia Simonei Halep, după ce a calificat România în Grupa Mondială. Ce ar alege între un titlu de Grand Slam şi cucerirea Fed Cup

Simona Halep, nr. 1 mondial al tenisului feminin, a tranşat duminică soarta calificării României în Grupa Mondială a Fed Cup, după ce a adus punctul decisiv, al treilea, pentru România, în urma victoriei cu 6-2, 6-1 în faţa elveţiencei Patty Schnyder, înlocuitoarea surpriză a jucătoarei Timea Bacinzky, care a acuzat probleme la aductori în încălzirea dinaintea partidei de simplu.
Romania TV
22 apr. 2018, 13:31
Reacţia Simonei Halep, după ce a calificat România în Grupa Mondială. Ce ar alege între un titlu de Grand Slam şi cucerirea Fed Cup

Simona Halep a declarat după meci că, deşi a fost surprinsă că va juca cu o jucătoare stângace, s-a simţit mult mai relaxată în meciul cu Schnyder, iar jocul şi rezultatul au confirmat acest lucru.

‘M-a surprins această decizie, am aflat-o cu 40 minute înainte de meci, ceea ce nu a fost uşor deloc. Dar în momentul acela mi-a scris şi Darren (Cahill – antrenorul Simonei – n.r.) şi mi-a zis cam ce trebuie să joc. A fost un mesaj foarte bun pentru mine, mi-a dat încredere. Am vorbit cu cei de aici, cu dl căpitan, cu Andrei (Pavel – n.r.), au spus că trebuie să joc un pic mai înalt, să o alerg, să deschid unghiurile, să joc ceea ce ştiu eu. A fost greu la început bineînţeles, este o stângace şi nu m-am antrenat deloc în perioada aceasta cu o jucătoare stângace. Nu a fost uşor, dar am încercat să fiu solidă şi să domin meciul, ceea ce s-a întâmplat. Totul a fost azi mai bine, şi deplasarea şi modul în care am lovit mingea. Ieri la început, zburau mingile doi metri afară, apoi am schimbat racheta şi se duceau în fileu. Nu am avut feeling-ul potrivit ca să pot fi mai agresivă ieri, dar astăzi a fost mult mai bine şi braţul mai relaxat”, a declarat Simona Halep după meciul care a adus calificarea României în Grupa Mondială a Fed Cup.

Simona a adăugat că accidentarea uşoară de sâmbătă nu i-a ridicat probleme: ”După ce m-am încălzit nu prea am mai simţit piciorul, a fost un pic de jenă dar cred că nu e nimic grav. A fost din cauza emoţiilor ieri, o mică contractură, sper să-mi revin în câteva zile şi să fiu ok la Stuttgart. Mi-am dorit să câştig acest meci, să terminăm cu stresul şi emoţiile. Le mulţumesc celor de aici, dar ce a făcut Clujul când am jucat aici, mai ales ieri, a fost ceva deosebit. E admirabil ceea ce fiecare om transmite pe teren şi toată energia pe care o simţim aici”.

La Stuttgart, turneul unde va juca săptămâna viitoare, Simona nu şi-a propus un obiectiv concret: ”Voi încerca să joc cât mai bine, terenul e diferit, vin după o încărcătură foarte mare emoţională. Vom vedea ce va fi. Sper să fie bine”.

Întrebată ce trofeu ar prefera între un Grand Slam şi Fed Cup, Halep a răspuns că le vrea pe ambele, dar nu va regreta dacă nu îşi va trece în palmares aceste titluri: ‘‘Le-aş alege pe amândouă dacă se poate, dar anul următor aş vrea Cupa Federaţiei. Mi-aş dori să câştig un turneu de Grand Slam, nu contează unde, dar acesta este visul meu în tenis după ce am ajuns nr. 1 mondial. Sper să se întâmple într-o bună zi, dar nu vreau să pun presiune şi nici nu o să fiu dezamăgită dacă acest lucru nu se va întâmpla în cariera mea. Sunt destul de împăcată sufleteşte cu ceea ce am făcut până acum şi faptul că îmi place tenisul contează cel mai mult”.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Principalii republicani cer demisia lui Joe Biden după retragerea sa din cursa pentru realegere
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'