Cultul Sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult, odată cu imaginea sa de cavaler care a răpus un balaur. În Evul Mediu, Sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor şi, în mod special, al cruciaţilor.
Georgia şi-a luat numele de la acest sfânt şi regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au dorit ca patron al casei regale şi al ţării lor.
Şi împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol. Chiar şi între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută.
Astăzi sunt multe biserici catolice şi ortodoxe dedicate lui în diferitele părţi ale lumii. Mormântul Sfântului Gheorghe este în localitatea Lida din Israel.
Sărbatoarea Sfântului Gheorghe era celebrată în trecut cu mult fast, timp de trei zile.
În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară, cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineaţa zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, aşeza brazdele astfel împodobite „de strajă „la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi ceea ce se recolta erau protejate de forţele malefice. În Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva unor boli sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor.
În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În această zi, fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp.
„Urzicatul” era un alt obicei, practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Întrucât sărbatoarea deschidea o perioadă solicitantă, tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.
Întâi, întâmplarea cu Împăratul Vicleţian cel care vrea dovezi. Apoi, faptul că de astăzi pînă-n Sfânt Dumitru este vara păstorilor, începe anul pastoral. Şi, de neuitat, se văd flăcări deasupra comorilor. Toate citite în „Ghidul” Irinei Nicolau.
În cartea sa, Ghidul sărbătorilor româneşti, Irina Nicolau rezumă legenda Sfântului Gheorghe cu Împăratul Vicleţian.
Împăratul era păgân. Gheorghe îi era ginere şi, seara, desena chipul lui Isus şi i se închina. Acest gest îi atrage furia împăratului. Gheorghe fuge într-un cimitir, spre aş găsi adăpost. Vicleţian îi vrea capul. Ruga lui Gheorghe face minunea. Dintr-un mormânt iese un vârstnic şi spune: Greu somn am dormit. 600 de ani. Mirat este Vicleţian. Dar pe cât mergea spre casă, Vicleţian îi cere lui Gheorghe tot mai multe dovezi. Aşa se arată copii de 300 de ani cu părinţi de 500. Vrea mai mult. Îl încalţă pe Gheorghe cu opinci de fier şi îi dă venin să bea. Crapă pietrele pe unde trece Gheorghe. Dar, cum bea veninul, nu Gheorghe moare, ci Vicleţian, din miasmele care l-au cuprins când Gheorghe s-a apropiat.
Tot Irina Nicolau ne spune că de astăzi pînă-n Sfânt Dumitru este vara păstorilor, începutul anului pastoral. În ajun de Sf. Gheorghe se spune că de ieşi cu capul descoperit te aleargă strigoaicele pănă te lasă lat în codru. Ele, cică dorm cu trupul, dar cu spiritul umblă prin lumea largă şi se luptă cu meliţele din gospodăria omului şi fură laptele vacilor. Şi dacă ne gândim de unde a pornit viziunea strigoaicelor, putem spune că de la ceva femei ce umblă după lapte proaspăt şi-l fură şi-l prefac în laptele vacilor lor. Ca să te fereşti de aşa ceva, taie un şarpe şi pune-i în gât un căţel de usturoi, aşa te fereşti de strigoi, de femeile furăcioase.
De Sfântul Gheorghe, iarăşi, se văd flăcări deasupra comorilor. Flăcările nededate diavolului sunt albăstrui. Când le vezi, laşi semn şi vii a doua zi, când flacăra se domoleşte. De te repezi, te schimonoseşti. Oricum, orice comoară te schilodeşte, la minte sau la trup, aşa că mai bine nu te laşi ispitit.