Comisia juridică: Condamnaţilor care elaborează lucrări ştiinţifice sau invenţii li se scurtează pedeapsa

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat, luni, raport favorabil unui proiect de lege iniţiat de UDMR care prevede că persoanele condamnate care elaborează lucrări ştiinţifice publicate, invenţii sau inovaţii brevetate, să beneficieze de 20 de zile scăzute din pedeapsă.
Romania TV
23 apr. 2018, 15:43
Comisia juridică: Condamnaţilor care elaborează lucrări ştiinţifice sau invenţii li se scurtează pedeapsa

Potrivit proiectului de lege privind modificărilor Legii nr.286/2009 privind Codul penal, pentru modificarea art.587 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă, iar regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, scrie Mediafax.

De asemenea, regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, respectiv persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani în cazul unor fapte comise cu violenţă.

Proiectul mai prevede că persoanele condamnate au dreptul de a participa, în condiţiile legii, la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică, iar solicitarea pentru ieşirea din penitenciar va fi însoţită de precizarea, de către deţinut, a locului din ţară unde urmează să se deplaseze şi a itinerarului urmat. Verificările privind existenţa cazului de deces invocat în cererea de acordare a permisiunii de ieşire se efectuează de conducerea penitenciarului, în cel mult 24 de ore de la formularea cererii. Dacă verificările nu se finalizează în termenul de 24 de ore, permisiunea va fi acordată.

O altă modificare prevede ca pentru fiecare elaborare de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, să se scadă 20 de zile din pedeapsă.

Proiectul UDMR a fost adoptat tacit de Senat în noiembrie 2017, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru toți șoferii din România. Ce spune legea în 2025: după cât timp se anulează permisul auto dacă nu conduci
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiuri bizare de Paște. Unde se fură din cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Trecerea NU mai e liberă. Românii obligați să prezinte actele din mai 2025. Se declară și banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se merge la biserică în Noaptea de Înviere și ce semnifică Lumina Sfântă?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul