Vicepremierul Viorel Ştefan: După ce ArcelorMittal va vinde combinatul de la Galaţi, producţia va creşte, nu va scădea

Vicepremierul Viorel Ştefan a declarat marţi, la Parlament, că după ce ArcelorMittal va vinde combinatul siderurgic de la Galaţi (fostul Sidex) producţia va creşte, nu se va restrânge, pentru a se respecta regulile europene de concurenţă.
Romania TV
24 apr. 2018, 11:14
Vicepremierul Viorel Ştefan: După ce ArcelorMittal va vinde combinatul de la Galaţi, producţia va creşte, nu va scădea

„Sidex face parte dintr-un pachet mai mare format din 7 combinate, din care 6 vor trebui preluate de un singur investitor. Tranzacţia va fi monitorizată astfel încât să urmeze o creştere de producţie la aceste combinate, nu o restrângere, pentru că altfel ar rezulta efecte nedorite în materie de concurenţă pe piaţa laminatelor la cald şi la rece. Cesiunea nu se va putea face decât cu acordul explicit al statului român”, a declarat Viorel Ştefan, citat de Mediafax.

„Va exista şi o monitorizare post-tranzacţie (n.n.- după vânzarea Sidex), pe 5-10 ani, pentru că se vor lua toate garanţiile necesare creşterii afacerii, şi nu restrângerii acesteia, la toate unităţile preluate”, a precizat vicepremierul.

Combinatul gălăţean se află pe lista cu unităţi pe care compania ArcelorMittal este dispusă să le vândă pentru a nu încălca regulile legii concurenţei şi cele privind monopolul.

„În cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziţia unităţii Ilva (Italia) – a înaintat o propunere de pachet de separare care să răspundă preocupărilor pe care Comisia le-a ridicat în timpul verificărilor. Pachetul de separare propus include următoarele active: ArcelorMittal Piombino (singura linie de zincare din Italia), ArcelorMittal Galaţi România, ArcelorMittal Skopje Macedonia, ArcelorMittal Ostrava Republica Cehă, ArcelorMittal Dudelange Luxemburg, Liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, liniile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia”, se arată într-un comunicat transmis recent de ArcelorMittal.

ArcelorMittal este lider mondial în industria oţelului şi activităţi miniere, cu prezenţă în 60 de ţări şi amprentă industrială în 19 ţări. În 2017 ArcelorMittal a înregistrat o cifră de afaceri de 68,7 miliarde $ şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Taxe mai mari pentru români, de la anul. Cât de gravă e criza bugetară, de fapt
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mascații au intrat peste Bianca Drăgușanu! Vedeta, AUDIATĂ, la Poliție
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Guvernul adoptă un proiect de lege pentru implementarea Convenției anti-mită
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'